
Din 2012, dispare cota zero la impozitul pe venitul persoanelor juridice
Din 2012, dispare cota zero la impozitul pe venitul persoanelor juridice
Începând cu anul 2012, cota zero pentru venitul reinvestit al persoanelor juridice nu va mai fi aplicată. Cel puţin aşa arată Programul de Guvernare al Alianţei, care urmează să fie aprobat în Parlament, astăzi, 14 ianuarie 2011.
"Introducerea cotei unice la impozitul pe venit în mărime de 10-12% pentru persoanele juridice, începând cu anul 2012, cu păstrarea facilităţilor fiscale existente până la introducerea cotei zero", aceasta este una dintre acţiunile prioritare enunţate la capitolul "Politica bugetar-fiscală şi gestionarea finanţelor publice" din Programul de Guvernare al Alianţei.
Preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Veacelav Ioniţă, a ţinut să precizeze ieri, în cadrul unei emisiuni la Publika TV, că în RM impozitul pe venitul persoanelor juridice este în prezent 15%. În acelaşi context, Ioniţa a menţionat că cota zero este o facilitate fiscală, aplicată doar pentru partea de venit reinvestit. "Din 2012, urmează să reducem rata impozitului pe venitul persoanelor juridice şi să scoatem anumite facilităţi, cum este şi cota zero", a explicat Ioniţă.
Amintim că în aprilie 2007, Parlamentul Republicii Moldova de atunci a decis să implementeze un pachet de legi privind reforma fiscală, printre care şi aplicarea cotei zero. Scopul declarat al acestei facilităţi fiscale a fost stimularea investiţiilor. "Nu au crescut investiţiile, să fim serioşi!", a declarat preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Veacelav Ioniţă.
Anularea cotei zero şi aplicarea unei rate de 10% pentru venitul persoanelor juridice se regăseşte printre prevederile din Planul de Stabilizare şi Relansare Economică a RM, aprobat de fostul cabinet de miniştri în noiembrie 2009.
Comentarii
Lasă un răspuns
Restabilirea parolei

ce pot sa spun: binele unora (cota zero) se termina acolo unde incepe binele altora (cota 10-12%). o axioma care nu trebu nici demonstrata nici ignorata
Aducind impozitul la cota zero nu inseamna direct o crestere a investitiilor.
Dar cei destepti cum nu a platit impozite, asa si nu o sa plateasca, fiind cota zero sau alta
stimate adrian, va asigur, ca cei destepti vor plati impozitul pe venit. tre sa fii cu mare „barba” sa incerci a evita si acesti 10%, intrucit te poate costa de multe, multe ori mai scump
Genadie sint de acord,
dar cite odata propreitarii sau conducatorii nu inteleg aceasta, lor trebuie rezultatul sa nu platesti impozite,
da ca tu o sa te chinui si sa lucrezi mai mult pe ei nu ii interiseaza.
Oricum tot timpul se poate de gasit solutii optime pentru minimizarea impozitelor
este foarte bine!!!!!!BRAVO!!!chiar era paradoxal oersoanele fiyice achitau impozitul pe venit dar afaceristii nu…tara nebunilor…
dar care va cota pentru persoanele fizice!!!!guvernatorii nostii se gindesc si la ceilati cetateni care dealtfel sunt mult mai numerosi!!!SI CARE DE FIECARE DATA ESTE IGNORATA!!!
Vroiam sa intreb.Cota de 10-12% va fi aplicata la toti agentii economici?indiferent de statut si de venitul lor anual?Dar pentru intreprinderile individuale care nu au mai mult de 3 angajati si pe an un venit de 8000-10000lei?
Acestea vor avea o cota mai mica?sau la fel?
Lenuta, toti la fel. Cu unele facilitati din Legea pentru punerea in aplicare a titlurilor 1 si 2, art.49.