Băncile europene sunt convinse că ar rezista fără probleme oricărei crize. Doar câteva institute au nevoie de îmbunătăţiri, se arată în testul de stres al băncilor. Testul nu are valoare, după cum crede Rolf Wenkel.
Cumva nu reuşesc să scap de senzaţia că Banca Centrală Europeană şi Autoritatea Bancară Europeană (EBA) fac tot posibilul pentru a cosmetiza rezultatele noului test de stres al băncilor. Până şi momentul prezentării concluziilor îmi confirmă teoria: pieţele nu pot reacţiona decât pe 1 august. Ziua în care jumătate din Europa pleacă în vacanţă.
Toate institutele, care în cazul unor scenarii de criză rămân cu un capital propriu de peste şapte procente, se pot relaxa acum. Deutsche Bank şi-a calculat o rată proprie de 7,8 procente. Da, da, aţi citit bine: nu Autoritatea Bancară Europeană verifică şi calculează, ci băncile însele. O găselniţă, care nu miroase a bine.
Cu toate acestea, cifrele stau la baza analizelor pe care le încep acum, în culise, autorităţile naţionale de control, începând cu candidaţii problemă. Se controlează în principal relaţia dintre riscurile de creditare şi capitalul de bază al băncii. În fond, acesta este scopul testului: aflarea stării de sănătate a marilor bănci europene şi evitarea unor surprize de genul crizei financiare din 2008.
Valoare incertă
Ceea ce află cetăţenii normali are doar o valoare incertă. Baza unui test de stres este constituită din cifrele scoase din bilanţurile de la 31 decembrie 2015 - în ultimele şapte luni puteau avea loc schimbări importante. În egală măsură irelevantă este continuarea testelor de stres până în ianuarie 2018, după cum prevede EBA.
În plus sunt justificate îndoielile referitoare la viabilitatea scenariului de stres, realizat de cei care supraveghează băncile, până în anul 2018. În scenariul de criză se face referire la creşterea dobânzii, care pare complet nerealistă, cel puţin până anul viitor.
Mai mult chiar, EBA porneşte de la ipoteza că băncile verificate nu vor schimba nimic în modul de lucru, în "business mix"-ul lor, până în anul 2018. Un institut care operează reduceri în segmentul de investment ar trebui evaluat după cu totul alte criterii decât cele valabile în decembrie 2015.
Politica intimidează curăţarea pieţei
Foarte probabil nu vom afla niciodată câte institute europene sunt acuzate de lipsa unei strategii de risc, în spatele culiselor. Şi chiar dacă există candidaţi care ar trebui supuşi unui proces de curăţare, nimic nu se va întâmpla, dat fiind că politicienii se tem să accepte problemele grave din sectorul bancar. Până şi banca Monte dei Paschi di Siena s-a salvat în ultima secundă şi a primit ajutor de la mai multe bănci mari, pentru a-şi pregăti o majorare de capital pe piaţa de acţiuni.
Băncile europene mai au un as în mânecă, în cazul unei situaţii grave. Pot da vina pe Banca Centrală Europeană care prin politica ei de menţinere a dobânzii la nivelul zero paralizează practic acţiunile băncilor. În mod comic, chiar BCE recunoaşte într-un document referitor la priorităţile "Single Supervisory Mechanism", din 2016, că: "riscul principal depinde de modelele de lucru dar şi de câştiguri". În document se mai arată că "ambii factori vor fi afectaţi de reducerea valorii financiare precum şi de menţinerea dobânzilor la nivel minim".
BCE îşi periclitează propria misiune de a asigura creşterea şi stabilitatea în zona euro. Politica de menţinere a dobânzii la zero şi programul de cumpărare de acţiuni publice nu a avut efectul sperat: banii nu au ajuns nici sub formă de credit în economie şi ca atare nu se resimte o revigorare a acesteia.
Dobânda zero şi infuzia de capital dăunează
Cu cât supraveghetorii bancari mizează pe mai mult capital propriu, cu atât mai departe sunt de ţelul lor, acela de a impulsiona economia cu credite. În fond, băncile nu au decât două posibilităţi pentru a-şi îmbunătăţi relaţia capital-risc: fie emit noi acţiuni, care ar putea stârni un val de proteste în rândul vechilor acţionari afectaţi şi ar atrage masive vânzări, fie îmbunătăţesc raportul prin reducerea riscurilor, adică prin renunţarea acordării de credite firmelor.
Este clar că băncile au destule motive să se declare dezamăgite de EBA. Iar reprezentanţii EBA nu vor să facă valuri, pentru că îşi cunosc prea bine punctele slabe din instrumentul de diagnosticare a sănătăţii sistemului bancar.
Prin urmare, acest test are o valoare tare îndoielnică.
Altfel spus: mult zgomot pentru nimic.