Pe 4 martie, Parlamentul a adoptat în lectură finală pachetul de amendamente la un şir de legi, inclusiv la Codul Funciar, la legile cu privire la administraţia publică, cu privire la cadastrul bunurilor imobiliare şi cu privire la preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a terenurilor.
Modificările au fost prezentate drept iniţiative legislative şi, în conformitate cu legislaţia în vigoare, iniţial, proiectul trebuia să obţină aprobarea Guvernului, însă dacă reieşim din informaţiile portalurilor Guvernului şi Ministerului Agriculturii pe parcursul anului 2015 şi primele luni ale anului curent, Guvernul nu a oferit avizul pentru proiect.
În nota informativă la legea adoptată se arată că prevederile actuale ale Codului funciar permitea modificarea destinaţiei terenurilor doar în baza unei hotărîri de guvern, cu excepţia terenurilor cu bonitatea de mai puţin de 40 de puncte, în privinţa cărora deciziile erau adoptate de organele locale. Iar scoaterea unor terenuri deosebit de preţioase din circuitul agricol pentru nevoile sociale şi ale statului era efectuată în cazuri excepţionale, în conformitate cu hotărîrea Guvernului.
În opinia autorilor legii, aceste reguli purtau un caracter vădit discriminatoriu faţă de organele locale. Acestea contravin Cartei Europene a Administraţiei locale, care cere recunoaşterea la nivel legislativ a drepturilor lor în toate domeniile de activitate. Însă, totodată, se recunoaşte faptul că pe timpuri aceste reguli au fost adoptate pentru a evita încălcările din partea administraţiei locale.
Cum erau reglementate relaţiile funciare iniţial şi ce s-a întîmplat ulterior
Codul Funciar, adoptat în 1991, a fost primul cod al Moldovei. Prima redacţie prevedea că modificarea destinaţiei terenurilor agricole ţinea de competenţa organelor administraţiei judeţene (municipale) şi raionale, în cazuri excepţionale şi deciziile erau coordonate cu Departamentul de stat pentru protecţia mediului şi resursele naturale.
Apoi, în februarie 2006, prevederile legii au fost modificate. Competenţele de schimbare a destinaţiei terenurilor agricole au fost preluate de Guvern. Iar modificarea destinaţiei terenurilor cu bonitate mai joasă de 40 de puncte, în cazul transmiterii acestora în fondul forestier, trebuia să fie efectuată de consiliile locale de nivelul doi, la propunerea consiliilor locale de nivelul întîi, în baza declaraţiei proprietarului.
Conform modificărilor adoptate anul acesta, schimbarea şi stabilirea destinaţiei terenurilor agricole, cu excepţia categoriei terenurilor deosebit de valoroase, este aprobată prin:
a) Hotărîrea Guvernului, pentru terenurile agricole de stat, în baza încheierilor organelor competente ale unităţilor administrativ-teritoriale, pe teritoriul cărora se află terenul;
b) Decizia organelor competente ale unităţilor administrativ-teritoriale, în proprietatea cărora se află terenul;
c) Hotărîrea organelor competente ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul unu sau doi, pe teritoriul cărora se află terenurile, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, în baza cererii proprietarului;
Schimbarea destinaţiei terenurilor va fi efectuată în baza procedurii, stabilită printr-o hotărîre de Guvern.
Iar hotărîrile organelor administraţiei locale privind schimbarea destinaţiei terenurilor agricole vor fi supuse unui control administrativ obligatoriu, în conformitate cu cerinţele Legii Cu privire la administraţia publică locală.
Anterior, legea interzicea schimbarea destinaţiei celor mai valoroase terenuri agricole şi silvice, pe care sunt efectuate lucrări de ameliorare a solurilor, precum şi a suprafeţelor ocupate de parcuri naţionale, rezervaţii, monumente, complexe arheologice şi istorice.
În noua redacţie a legii, din lista terenurilor valoroase au fost excluse „terenurile agricole". Deşi în alt articol s-a păstrat prevederea, potrivit căreia, scoaterea terenurilor agricole valoroase din circuitul agricol pentru necesităţi publice şi sociale se face printr-o hotîrîre de Guvern. Totodată, a fost adăugată prevederea că scoaterea din circuit poate fi efectuată şi în bata deciziei organului competent al administraţiei locale, în proprietatea căruia se află terenul, în conformitate cu procedura stabilită de Guvern.
De rînd cu Codul funciar, au fost modificate şi alte legi.
Din Legea cu privire la administraţia publică, din competenţele de bază a consiliilor locale, a fost exclus dreptul administraţiei publice locale de a decide problemele privind înaintarea propunerilor privind modificarea destinaţiei terenurilor, aflate în proprietatea satului (comunei), oraşului (municipiului), în conformitate cu legea.
Legea cu privire la preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a terenului prevedea că mijloacele băneşti obţinute din vînzarea terenurilor, aflate în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, erau vărsate în bugetele municipiului, oraşului, satului (comunei). Şi aceste mijloace puteau fi folosite pentru cheltuieli capitale şi implementarea măsurilor de utilizare a terenurilor noi şi de sporire a fertilităţii solului.
Modul indicat de utilizare a mijloacelor a fost omis din lege. În schimb, legea a fost completată cu dreptul consiliilor locale de a adopta decizii privind schimbarea destinaţiei terenurilor, aflate în proprietatea publică a lor.
Ce se va schimba odată cu intrarea în vigoare a modificărilor la legislaţie
Formal, autorităţile locale au primit dreptul de a dispune de terenurile publice aflate pe teritoriul lor, precum şi să adopte decizii privind modificarea destinaţiei acestor pămînturi, inclusiv a celor ce aparţin persoanelor fizice şi juridice.
Însă totul va depinde de reglementarea procedurii, ce urmează a fi elaborat şi adoptată de Guvern. Şi toate pentru că, în primul rînd, în lege lipsesc dispoziţiile finale.
Potrivit Legii cu privire la actele legislative, în dispoziţiile finale şi tranzitorii, de regulă sunt incluse prevederi ce ţin de:
a) modalitatea de intrare în vigoare şi de punere în aplicare a noilor reglementări;
b) corelarea noilor reglementări cu cele din actele legislative preexistente şi menţinerea temporară a unor situaţii juridice născute sub imperiul reglementărilor preexistente;
c) obligaţia autorităţilor responsabile de a executa actul legislativ, de a lua măsurile şi de a efectua procedurile necesare executării.
Toate acestea lipsesc în legea adoptată.
Un alt moment. Deoarece la etapa iniţială, proiectul nu a trecut procedura aprobării în Guvern, e foarte probabil că se vor găsi persoane ce respectă legea, care vor contesta adoptarea legii. Aici sunt cîteva cauze. De la simplul principiu al obligativităţii de a executa procedura existentă de legiferare, pînă la cei nemulţumiţi de adoptarea noilor norme privind operaţiunile cu terenurile. Şi unii şi alţii ar putea contesta această lege, reieşind din principiile legiferării, prevăzute în Legea cu privire la actele legislative.
La elaborarea, adoptarea şi aplicarea actelor legislative trebuie să se respecte, inclusiv, principiile: consecutivităţii, stabilităţii şi predictabilităţii normelor juridice. Deocamdată, legea adoptată nu poate garanta stabilitatea şi predictibilitatea noilor norme, fără o hotărîre de guvern privind procedura de aplicare. Da şi însuşi modul în care a fost elaborat şi promovat proiectul, inclusiv pînă la aprobarea lui, vorbeşte despre lipsa altor principii - transparenţei, publicităţii şi accesibilităţii.
Dacă privim atent proiectul publicat, nu sunt cunoscuţi nici autorii acestei lei. Acolo este scris doar „deputaţii Parlamentului".
Şi în ultimul rînd. Sunt cunoscute multiple cazuri de înstrăinare cu încălcări a terenurilor din Chişinău, inclusiv, vînzarea la preţuri derizoriu a terenurilor pentru construcţii. Ce fel de hotărîre de Guvern mai este necesară pe marginea noii proceduri, care ar putea salva actuala situaţie? Or, asemenea situaţii se vor crea în toate raioanele şi satele. Cine va fi capabil să ţină sub control această situaţie în teritoriu?
În legea adoptată se spune că decizia administraţiilor publice locale de modificare a destinaţiei terenurilor, în mod obligatoriu vor fi supuse unui control administrativ, în conformitate cu Legea cu privire la administraţia publică locală.
Există oare astăzi acest control şi sunt oare garanţii că actualele administraţii locale pot stabili şi asigura acest control? Sau, ca de obicei, legea a fost adoptată, cu trimitere la regulile şi normele europene, iar Curtea de Conturi va pregăti actele de audit, enumerînd mulţimea încălcărilor?