Cele mai mari salarii le obţin angajaţii în activităţi financiare
În luna aprilie 2012, salariul brut în Republica Moldova a fost în medie 3350,3 lei. Cel mai bine sunt remuneraţi angajaţii în activităţi financiare (7741,2 lei), în industria energetică, gaze şi apă (5655,6 lei), în transporturi şi comunicaţii (4439 lei).
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, salariul a crescut faţă de aprilie 2011 cu 6,9%. Având în vedere creşterea preţurilor, puterea de cumpărare a salariului mediu s-a majorat doar cu 2,1%.
În sfera bugetară, câştigul salarial mediu a constituit în luna aprilie curent 2932,5 lei, cu 6,9% mai mare faţă de aprilie 2011. În sectorul economic (real), câştigul salarial s-a ridicat la 3544,1 lei, fiind în creştere cu 6,8% faţă de aprilie 2011.
Cel mai prost remuneraţi sunt cei care se ocupă cu agricultura, economia vânatului şi silvicultură – 1957,7 lei, precum şi cei din piscicultură – 1543,2 lei.