37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   CCCEC propune răspundere penală pentru persoanele fizice care nu îşi plătesc impozitele

CCCEC propune răspundere penală pentru persoanele fizice care nu îşi plătesc impozitele

18.08.2011924 views Timpul.md
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

CCCEC propune răspundere penală pentru persoanele fizice care nu îşi plătesc impozitele

 

Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Corupţiei a propus o iniţiativa legislativa de modificare a Codului Penal prin introducerea prevederilor ce se referă la răspundere penală pentru evaziunea fiscala. Proiectul de lege a fost supus dezbaterilor publice astăzi, în cadrul unei mese rotunde, la care au participat reprezentanţii instituţiilor de stat si ai societăţii civile, informează MOLDPRES.

Proiectul de lege prevede răspundere penala pentru persoanele fizice care nu practică activităţi de întreprinzător, dar care au venituri nedeclarate, si care se eschivează de la plata impozitelor. Gheorghe Russu, vicedirector al CCCEC, a declarat în cadrul mesei rotunde că, potrivit proiectului, evaziunea fiscală presupune neprezentarea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit sau includerea în aceasta a unor date denaturate.

Proiectul mai prevede amenzi de la 1000 pîna la 2000 de unităţi convenţionale sau munca neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 ore sau închisoare de pîna la un an, în cazul în care suma impozitului pe venit care trebuie să fie plătit depăşeşte 2500 unităţi convenţionale. Dacă suma impozitului pe venit care trebuie să fie plătit depăşeşte 5000 de unităţi convenţionale, pedeapsa pentru evaziunea fiscala constituie o amenda de la 2000 la 3000 de unităţi contravenţionale sau privaţiune de libertate de pîna la 3 ani, a adăugat Gheorghe Russu.

Gheorghe Cojocari, sef-adjunct al Inspectoratului Fiscal de Stat, a declarat că introducerea răspunderii penale pentru evaziunea fiscala are scopul de a cultiva disciplina fiscală a cetăţeanului şi de a educa contribuabilii in spiritul civismului fiscal. "Fiecare cetăţean trebuie sa prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit şi să achite impozitele, pentru că aceasta este o obligaţie constituţională", a mai menţionat sursa citata.

Proiectul de lege privind completarea Codului Penal cu răspundere penală pentru evaziunea fiscala a fost adoptat în prima lectura în Parlament. Actualul Cod Penal al Republicii Moldova, adoptat in anul 2003, nu prevede răspundere penala pentru evaziunea fiscala.

Comentarii

  1. eu spune:

    pai da da trebuie de impus populatia sa plateasca cit mai mult la stat, sa nu aiba din ce trai desigur…
    de fapt ce este statul? cineva zice ca fiecare dintre noi este statul!!! la noi nu e asa!!! la noi persoanele simple trebuie sa plateasca cit mai mult nu statului…da celor din parlament(moshnegilor care nu fac nimic), guvern si primarii :((

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...