37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Calculator on-line de pensie

Calculator on-line de pensie

20.10.20173.086 views Monitorul Fisc.md
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Începând cu luna noiembrie 2017, persoanele care au dreptul la pensie își vor putea calcula mărimea pensiei cu ajutorul Calculatorului on-line de pensie, prin introducerea datelor personale.

Informația a fost oferită de vice-ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbărveanu, în cadrul unei audieri publice, organizate de comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie, în cadrul căreia s-a discutat impactul reformei în sistemul de pensii.

Un element important al refomei, menționat de vice-ministru, constă în valorizarea pensiei pentru limita de vârstă și a pensiei pentru dizabilitate.

Mă refer la valorizarea care a fost efectuată la 1 aprilie 2017, pentru persoanele care s-au pensionat în perioda 2001-2008 și la valorizarea din 1 noiembrie curent, pentru personale care și-au stabilit dreptul la pensie în anii 2009-2011. Este un șir constructiv de măsuri de care se ține Guvernul, a relatat vice-ministrul.

Potrivit Vioricăi Dumbrăveanu, în urma implementării reformei a fost asigurată corelația dintre mărimea pensiei și contribuția fiecărui om la sistemul de asigurări sociale, iar noua formulă de calculare a pensiilor, include o cotă de acumulare și valorizare a pensiilor. Astfel, dacă la 1 octombrie 2016 pensia pentru limita de vârstă, calculată după formula veche era de 1304 lei, atunci la 1 octombrie 2017, în baza formulei care este deja în vigoare 2119 lei.

A fost instituită o formula unică de calcul al pensiei, pentru că formula anterioară era diferențiată după categoria de pensionari, dar era și fundamentată pe un mecanism greu de colectare a documentelor pentru a stabili dreptul la pensionare. Actuala formula, este mai transparentă și se asigură legătura dintre pensie și contribuția care este achitată de către fiecare persoană, a informat vice-ministrul.

Potrivit ei, un element important al reformei îl reprezintă stabilirea pensiei minime.

Până la implementarea reformei, a existat pensia minimă în agricultură sau pensia minimă în economia națională. În agricultură, aceasta era în sumă de 844 lei, în economie - 948 lei, dar nu era racordată la un indicator anumit. Acum, pentru prima dată, s-a realizat această corelare a pensiei minime cu venitul lunar minim garantat, care anual se indexează, a menționat Viorica Dumbrăveanu.

O altă realizare a reformei de pensii, numită de vice-ministru, este revizuirea modalității acordării pensiei pentru urmaș. Dacă anterior, aceasta era stabilită în mărime de 50% pentru un urmaș, 75% - pentru doi urmași și 100 % pentru trei și mai mulți, pentru a elimina elementul de discriminare, actualmente pensia se stabiltește în mărime de 50% pentru fiecare urmaș, indiferent de numărul acestora.

De asemenea, un alt element menționat de reprezentantul ministerului de profil se referă la modificarea modalității de stabilire a stagiului de cotizare pentru unele categorii de femei.

Anterior, legislația prevedea dreptul femeii care a cresut, până la vârsta de 8 ani, 5 și mai mulți copii, să se pensioneze la 54 de ani, în condițiile în care, ele trebuiau să confirme un stagiu complet de cotizare, iar în cele mai frecvente cazuri, femeile nu puteau confirma acest stagiu. După reformă, vârsta standard de pensioare a acestor femei se diminuează cu 3 ani, fiind nevoie să confirme minim 15 ani de cotizare.

Reamintim că circa 65 mii de pensionari, care s-au pensionat în anii 2009, 2010 și 2011, vor beneficia de valorizarea pensiei pentru limita de vârstă și a pensiei de dizabilitate, hotărâre luată de Guvern în ședința din 12 octombrie.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...