În luna iunie a fost înregistrată o supraofertă de valută din partea persoanelor fizice. În rezultat Banca Națională a intervenit, procurând 74,4 milioane de dolari.
În luna iulie 2016, gradul de acoperire a cererii nete de valută din partea agenților economici prin oferta netă de valută de la persoanele fizice a constituit 147.7 %, comparativ cu 116.8 % în luna iunie 2016.
În raport cu luna precedentă, oferta netă de valută de la persoanele fizice a scăzut cu 5.9 milioane de dolari sau cu 3.7 %, în timp ce cererea netă de valută din partea agenților economici a înregistrat o diminuare mai accentuată, de 32.9 milioane de dolari sau 23.8%.
Pe fundalul unui excedent de valută, BNM a realizat intervenții de procurare pe piața interbancară locală în sumă de 74.4 milioane de dolari.
În aceste condiții, pe parcursul lunii iulie cursul monedei naționale a avut o evoluție stabilă față de dolarul american. Respectiv, cursul mediu de schimb în luna iulie a constituit 19.8136, față de 19.8179 înregistrat în luna iunie.
În ceea ce privește structura valutară a ofertei nete de valută de la persoanele fizice, ponderea cea mai mare a revenit în continuare monedei unice europene (63.5 %), urmată de dolarul SUA (22.6 %) și rubla rusească (12.2 %).