Baza generalizată a practicii fiscale privitor la TVA şi impozit pe venit. Ordinul IFS nr. 996 din 23.07.2013

Este deductibilă în scopuri fiscale suma TVA aferentă procurărilor  de mărfuri (servicii) care NU sunt  utilizate în activitatea de întreprinzător pentru care nu se asigură dreptul la trecerea în cont a TVA, în temeiul art. 102 din Codul fiscal?

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.

Totodată, conform pct. 39 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît şi cu indici cantitativi. Cheltuielile achitate reprezintă cheltuieli ordinare şi necesare achitate recunoscute spre deducere.Cheltuieli suportate se consideră cheltuielile ordinare şi necesare, plata cărora nu s-a efectuat, dar au fost determinate obligaţiuni privind plata lor.

Prin urmare, în cazul în care suma TVA achitată aferentă procurărilor  de mărfuri şi servicii care nu sunt utilizate în activitatea de întreprinzător, pentru care potrivit art. 102 din Codul fiscal, nu se asigură dreptul la trecere în cont, se raportează la cheltuieli în temeiul alin. (4) al articolului menţionat, fără a fi deduse în scopuri fiscale.

Este deductibilă în scopuri fiscale suma TVA aferentă procurărilor  de pe valorile materiale şi servicii utilizatе în activitatea de întreprinzător pentru care nu se asigură dreptul la trecerea în cont a TVA, în temeiul art. 102 din Codul fiscal?

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.

Totodată, conform pct. 39 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît şi cu indici cantitativi. Cheltuielile achitate reprezintă cheltuieli ordinare şi necesare achitate recunoscute spre deducere.Cheltuieli suportate se consideră cheltuielile ordinare şi necesare, plata cărora nu s-a efectuat, dar au fost determinate obligaţiuni privind plata lor. De asemenea, lit. p) al pct. 39 din Regulamentul menţionat, stabileşte că în componenţa deducerilor se includ şi impozitele achitate în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu excepţia impozitului pe venit.

Concomitent, potrivit pct.20 subpct. 30) din SNC 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 147 din 25.12.1997, impozitul  pe valoarea adăugată nerecuperabil se include în componenţa cheltuielilor generale şi administrative.

Prin urmare, suma TVA achitată aferentă procurărilor  de mărfuri şi servicii utilizată în activitatea de întreprinzător pentru care potrivit art. 102 din Codul fiscal, nu se asigură dreptul la trecere în cont, se raportează la cheltuieli, ulterior fiind dedusă la aprecierea obligaţiilor la impozitul pe venit  în modul general stabilit.

Urmează de a se reţine impozitul de 10% la sursa de plată conform art. 90¹ alin.(3) din Codul fiscal, în cazul cheltuielilor compensate aferente obiectului serviciilor de locaţiune acordate de persoana fizică?

        În conformitate cu art. 90¹ alin.(3) din Codul fiscal, persoanele specificate la art.90 din Codul menţionat, reţin un impozit în mărime de 10% din veniturile obţinute de către persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, de la transmiterea în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) a proprietăţii mobiliare şi imobiliare, cu excepţia arendei terenurilor agricole.

        Potrivit esenţei sale, compensarea cheltuielilor presupune recuperarea de către un subiect a cheltuielilor suportate de un alt subiect în legătură cu activitatea primului, fără a se încadra în noţiunea de venit impozabil stabilită de art. 14 din Codul fiscal.        

        Prin urmare, obligaţia de reţinere a impozitului pe venit la sursa de plată, în mărime de 10%, survine doar din plata pentru transmiterea în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) a proprietăţii mobiliare şi imobiliare.       

 În cazul în care, cheltuielile de compensare sunt incluse în plata de transmitere în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct), acestea se impun în modul general stabilit, iar dacă ele sunt direct delimitate de plata pentru folosirea proprietăţii mobiliare şi imobiliare, acestea nu generează careva obligaţii aferente impozitului pe venit.