1. (29.1.3.56)
   Cum urmează a fi deduse cheltuielile privind obiectele de mică valoare și scurtă durată de către un agent economic care aplică Standardele Naționale de Contabilitate?
    În conformitate cu prevederile pct. 6 din Standardul Național de Contabilitate „Stocuri", aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118 din 06.08.2013, obiectele de mică valoare și scurtă durată reprezintă bunuri valoarea unitară a cărora nu depășește plafonul stabilit de legislație (conform art. 26 alin. (2) din Codul fiscal, plafonul stabilit este de 6000 lei) sau pragul de semnificație prevăzut în politicile contabile, indiferent de durata de serviciu sau cu o durată de serviciu nu mai mare de un an, indiferent de valoarea unitară (de exemplu, instrumente și dispozitive cu destinație generală și specială, utilaj de schimb, ambalaj tehnologic, inventar de producție, îmbrăcăminte și încălțăminte specială, dispozitive de protecție, lenjerie, construcții și dispozitive provizorii, inventar sportiv și turistic și alte obiecte similare).  
    Totodată, potrivit prevederilor art. 44 alin. (7) al Codului fiscal, în scopuri fiscale se pot folosi metode de evidență financiară bazate pe prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate și Standardelor Internaționale de Raportare Financiară care nu contravin prevederilor Codului fiscal.
   Astfel, valoarea obiectelor de mică valoare și scurtă durată urmează a fi recunoscută drept cheltuială conform prevederilor pct. 51-54 din standardul menționat, și respectiv, permise la deducere în scopuri fiscale, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal.

2. (29.1.3.49)
    Vor fi permise la deduceri cheltuielile de sponsorizare suportate de către întreprindere în folosul Primăriei pentru construcția drumului care constituie proprietate publică?
    Potrivit prevederilor art. 36 alin. (1), (2) și (3) din Codul fiscal, contribuabilul rezident are dreptul la deducerea oricăror donații făcute de el pe parcursul anului fiscal în scopuri filantropice sau de sponsorizare în favoarea autorităților publice și instituțiilor publice specificate la art. 51, a organizațiilor necomerciale specificate la art. 52 alin. (1) și la art. 53³ al Codul fiscal, precum și în favoarea caselor de copii de tip familial, dar nu mai mult de 2% din venitul impozabil, cu condiția respectării modului de confirmare a cheltuielilor pentru scopuri de sponsorizare, stabilite prin Hotărîrea Guvernului nr. 489 din 04.05.1998.

Arhiva
    Vor fi permise la deduceri cheltuielile de sponsorizare suportate de către întreprindere în folosul Primăriei pentru construcţia drumului care constituie proprietate publică?
    Potrivit prevederilor art. 36 alin. (1), (2) şi (3) din Codul fiscal, contribuabilul rezident are dreptul la deducerea oricăror donaţii făcute de el pe parcursul anului fiscal în scopuri filantropice sau de sponsorizare în favoarea autorităţilor publice, şi instituţiilor publice specificate la art.51, a organizaţiilor necomerciale specificate la art.52 alin.(1) şi la art.533 al Codul fiscal, precum şi în favoarea caselor de copii de tip familial, dar nu mai mult de 10% din venitul impozabil., cu condiţia respectării modului de confirmare a cheltuielilor pentru scopuri de sponsorizare, stabilite prin Hotărîrea Guvernului nr. 489 din 04.05.1998.

3. (29.1.3.34)
    Cum urmează a fi deduse cheltuielile privind obiectele de mică valoare și scurtă durată de către un agent economic care aplică IFRS?
    Standardele Internaționale de Contabilitate nu prevăd clasificarea activelor ca obiecte de mică valoare și scurtă durată.
    Totodată, potrivit prevederilor pct. 6 din Standardul Internațional de Contabilitate 16 „Imobilizări corporale", aplicat pe teritoriului Republicii Moldova, potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 109 din 19.12.2008, imobilizări corporale sunt elemente corporale care:
(a)sunt deținute în vederea utilizării pentru producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; și
(b)se preconizează a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.
    De asemenea, conform pct. 9 din Standardul menționat, acesta nu prescrie unitatea de măsură pentru recunoaștere, adică ce constituie un element de imobilizări corporale. Astfel, se impune utilizarea raționamentului profesional la aplicarea criteriilor de recunoaștere pentru circumstanțele specifice ale unei entități.
    Respectiv, conform pct. 49 din Standardul menționat, cheltuielile de amortizare aferente activelor recunoscute ca imobilizări corporale pentru o perioadă sunt recunoscute în general în profit sau pierdere.
    Potrivit art. 26 alin. (2) din Codul fiscal, proprietatea pe care se calculează uzura este proprietatea materială reflectată în bilanțul contabil al contribuabilului în conformitate cu legislația și folosită în activitatea de întreprinzător, a cărei valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice și morale și a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depășește suma de 6000 lei.
    Totodată, potrivit prevederilor art. 44 alin. (7) din Codul fiscal, în scopuri fiscale se pot folosi metode de evidență financiară bazate pe prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate și Standardelor Internaționale de Raportare Financiară care nu contravin prevederilor Codului fiscal.
    Astfel, odată cu trecerea obligatorie la Standardele Internaționale de Raportare Financiară (SIRF) pornind de la acel fapt că Codul fiscal nu prevede o metodă de calcul a uzurii bunurilor cu o valoare mai mică de 6000 lei, în conformitate cu SIRF acestea urmează a fi trecute la cheltuieli prin calcularea uzurii. Cheltuielile respective se califică ca ordinare și necesare, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, și se permit la deducere în scopuri fiscale.
    În cazul în care activul nu se amortizează, potrivit Standardului Internațional de Contabilitate 2 "Stocuri", activele respective urmează a fi recunoscute drept cheltuială în perioada în care sunt utilizate.

Arhiva
    Cum urmează a fi deduse cheltuielile privind uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată (OMVSD) în valoare de pînă la 3000 lei utilizate pînă în prezent, de către un agent economic care le-a procurat în 2011, iar în 2012 subiectul a trecut obligatoriu la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (SIRF), respectiv, avînd ocazia să calculeze uzura la acestea?
    Potrivit art.26 alin.(2) al Codului fiscal, proprietatea pe care se calculează uzura este proprietatea materială reflectată în bilanţul contabil al contribuabilului în conformitate cu legislaţia şi folosită în activitatea de întreprinzător, a cărei valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii fizice şi morale şi a cărei perioadă de exploatare este mai mare de un an, iar valoarea ei depăşeşte suma de 6000 lei.
    Totodată, potrivit prevederilor art.44 alin.(7) al Codului fiscal, în scopuri fiscale se pot folosi metode de evidenţă financiară bazate pe prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate şi Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară care nu contravin prevederilor Codului fiscal.
    Astfel, pînă la 1 ianuarie 2012, obiectele de mică valoare şi scurtă durată (OMVSD), în scopuri fiscale, nu puteau fi considerate drept mijloc fix, valoarea acestora pe unitate fiind mai mică de 6000 lei. Potrivit pct.36 din S.N.C 2 ,,Stocuri de mărfuri şi materiale", obiectele de mică valoare şi scurtă durată, valoarea unitară a cărora este mai mică de 1/2 din plafonul stabilit, urmează să fie casate la cheltuieli sau consumuri pe măsura predării acestor obiecte de la depozit în exploatare. Respectiv, acestea nu pot fi supuse uzurii în scopuri fiscale în perioada de după 2012, dat fiind faptul că deja valoarea uzurii acestora a fost dedusă în perioada anterioară, odată cu punerea acestora în exploatare. Totodată, pentru bunurile procurate şi puse în exploatare începînd cu 1 ianuarie 2012, odată cu trecerea obligatorie la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (SIRF) pornind de la acel fapt că Codul fiscal nu prevede o metodă de calcul a uzurii bunurilor cu o valoare mai mică de 6000 lei (OMVSD), iar în conformitate cu SIRF acestea urmează a fi uzate, cheltuielile privind uzura activelor cu valoarea mai mică de 3000 lei, utilizate în activitatea de întreprinzător, se califică ca ordinare şi necesare, în conformitate cu prevederile art.24 alin.(1) din Codul fiscal, şi se permit la deducere în scopuri fiscale.

4. (29.1.3.31)
    Este deductibilă în scopuri fiscale suma TVA aferentă procurărilor valorilor materiale și serviciilor utilizate în activitatea de întreprinzător pentru care nu se asigură dreptul la trecerea în cont a TVA, în temeiul art. 102 din Codul fiscal?
    Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activității de întreprinzător.
    Totodată, conform pct. 39 din Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare și necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor activități de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît și cu indici cantitativi.
    De asemenea, potrivit art. 30 din Codul fiscal, restricții privind deducerea TVA aferent mărfurilor și serviciilor utilizate în cadrul activității de întreprinzător nu sunt.
    Prin urmare, suma TVA achitată aferentă procurărilor de mărfuri și servicii utilizată în activitatea de întreprinzător pentru care potrivit art. 102 din Codul fiscal, nu se asigură dreptul la trecere în cont, se raportează la cheltuieli, ulterior fiind dedusă la aprecierea obligațiilor la impozitul pe venit în modul general stabilit.

Arhiva
    Este deductibilă în scopuri fiscale suma TVA aferentă procurărilor de pe valorile materiale şi servicii utilizate în activitatea de întreprinzător pentru care nu se asigură dreptul la trecerea în cont a TVA, în temeiul art. 102 din Codul fiscal?
    Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător. Totodată, conform pct. 39 din Regulamentul cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente impozitului pe venit, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30 ianuarie 2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuieli caracteristice pentru gestionarea anumitor activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît şi cu indici cantitativi. Cheltuielile achitate reprezintă cheltuieli ordinare şi necesare achitate recunoscute spre deducere.Cheltuieli suportate se consideră cheltuielile ordinare şi necesare, plata cărora nu s-a efectuat, dar au fost determinate obligaţiuni privind plata lor. De asemenea, lit. p) al pct. 39 din Regulamentul menţionat, stabileşte că în componenţa deducerilor se includ şi impozitele achitate în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu excepţia impozitului pe venit. Concomitent, potrivit pct.20 subpct. 30) din SNC 3 „Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii", aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 147 din 25.12.1997, impozitul pe valoarea adăugată nerecuperabil se include în componenţa cheltuielilor generale şi administrative. Prin urmare, suma TVA achitată aferentă procurărilor de mărfuri şi servicii utilizată în activitatea de întreprinzător pentru care potrivit art. 102 din Codul fiscal, nu se asigură dreptul la trecere în cont, se raportează la cheltuieli, ulterior fiind dedusă la aprecierea obligaţiilor la impozitul pe venit în modul general stabilit.

5. (29.1.3.29)
     (Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii nr.324 din 23.12.2013 privind completarea art. 24 din Codul fiscal cu alin. (19), publicată în M.O nr. 320-321/871 din 31.12.2013) Întrebarea în redacție nouă la nr. 29.1.3.41.

Arhiva
    Se permite spre deducere cheltuielile privind transportarea angajaţilor?
    În conformitate cu prevederile art.24 alin.(1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător.Potrivit pct.39 din Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.77 din 30.01.2008, cheltuielile ordinare şi necesare reprezintă cheltuielile caracteristice pentru gestionarea anumitor tipuri de activităţi de întreprinzător, fără de care este imposibil de a face business, care sunt definite atît cu indici calitativi, cît şi cu indici cantitativi. Astfel, în cazul în care agentul economic suportă cheltuielile privind asigurarea cu transport a angajaţilor, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător, acestea vor fi permise la deducere în baza art. 24 alin.(1) din Codul fiscal, reieşind din motive obiective privind lipsa transportului public. Totodată, transportarea angajaţilor nu va implica careva obligaţii fiscale pentru aceştia în cazul în care cheltuielile legate de aceasta sunt efectuate în scopul asigurării condiţiilor necesare pentru desfăşurarea procesului de muncă.