ACAP adresează o scrisoare deschisă către Guvernul, Parlamentul, Ministerul Finanţelor al RM şi Inspectoratul Fiscal Principal de Stat pe marginea schimbărilor în legislaţia fiscală pentru anul 2011

Scrisoarea vizează ne aplicarea amenzilor pentru întocmirea incorectă a dărilor de seamă, oferirea posibilităţii alegerii metodei de calcul a uzurii în scopuri fiscale, şi păstrarea dreptului contribuabililor de a prezenta declaraţiile fiscale pe suport de hîrtie.

Îndemnăm vizitatorii portalului Contabilsef.md să formuleze propriile propuneri de modificare a legislaţiei fiscale şi să le expedieze la adresa redacţiei. Detalii vedeţi aici.

Prin prezenta, Asociaţia Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din Republica Moldova (ACAP RM) se adresează cu rugămintea de a soluţiona unele probleme născute din eterna controversă dintre practica contabilă şi cerinţele fiscale. Întrebările pe care vrem să vi le adresăm au vechime diferită, dar exercită aceeaşi presiune şi trezesc aceleaşi confuzii şi neclarităţi în rîndurile contabililor practicieni.

ACAP RM este o asociaţie profesională ce numără peste 700 membri. ACAP este prima asociaţie profesională din Comunitatea Statelor Independente (CSI) care a primit statutul de membru asociat al Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC) şi în prezent este membru cu drepturi depline al acestei organizaţii mondiale a contabililor.

Întru servirea interesului public, ACAP RM contribuie la dezvoltarea şi întărirea profesiei contabile în Republica Moldova şi stimulează membrii săi să adere la cele mai înalte standarde de profesionalism, promovînd în acelaşi timp convergenţa naţională la aceste standarde. ACAP RM apără interesele membrilor săi, contribuind la perfecţionarea practicii contabile în ţară şi stabilirea unui consens în relaţiile dintre contabil şi organul de control.

Dorim să ne exprimăm aprecierea pentru tendinţa de perfecţionare a cadrului legislativ fiscal din ultimul timp. Totodată accentuăm faptul că în această direcţie rămîne încă un drum lung de parcurs.

În contextul Proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, ce rezultă din politica bugetar-fiscală pe anul 2011, elaborat de Ministerul Finanţelor, dorim să atragem atenţia la cîteva momente.

La 4 octombrie 2009, în Monitorul Oficial 174-176/874 a fost publicată Hotărîrea Guvernului pentru aprobarea Programului de stabilizare şi relansare economică a Republicii Moldova pe anii 2009-2011 nr. 790 din 01.12.2009. Conform acestui program, Guvernul şi-a stabilit un şir de obiective pentru stabilizarea şi relansarea economică a ţării, asumîndu-şi responsabilitatea de a le îndeplini în decursul perioadei anilor 2009-2011. Printre aceste obiective, unul din cele mai importante în opinia noastră este reducerea poverii administrative şi fiscale prin aplicarea unor sancţiuni fiscale exagerate şi neargumentate.

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, în urma consultării comunităţii de business, Guvernul şi-a stabilit un şir de sarcini, din cele mai stringente fiind şi „abrogarea prevederilor normative care permit aplicarea sancţiunilor agenţilor economici chiar şi în lipsa daunei cauzate bugetului de stat şi fondurilor bugetare, precum şi modificarea dispoziţiilor art.188 al Codului fiscal, acordîndu-le agenţilor economici posibilitatea de a corecta greşelile din rapoartele financiare în orice moment pînă la efectuarea controlului.”

Cu toate acestea, pînă în prezent art.188 din Codul Fiscal nu a fost modificat şi în politica fiscală pentru anul 2011 nimic nu se propune în acest sens. S-a uitat de această Hotărîre de Guvern? În înţelegerea noastră, se tergiversează intenţionat modificarea acestei norme din Codul Fiscal pentru a avea o „bîtă” pentru contribuabili şi o sursă sigură de încasări în buget în formă de sancţiuni neargumentate. În ce constă problema? În varianta actuală a art.188 din Codul Fiscal contribuabilul este limitat în timp în dreptul său de a-şi corecta dările de seamă fiscale prezentate anterior (nu mai tîrziu de data stabilită pentru prezentarea dării de seamă pentru perioada fiscală următoare), pentru unele dări de seamă fiscale, perioada de corectare este de o lună de zile. Sistemele de control intern ale entităţilor deseori nu pot depista erorile în termen atît de scurt, auditul activităţii, care este menit sa depisteze erorile şi greşelile, de regulă, se efectuează la sfîrşitul perioadei de raportare. Dacă s-a depistat o eroare în darea de seamă prezentată anterior, un contribuabil onest se prezintă la organul fiscal cu un raport corectat şi în cazul cînd termenul limită de prezentare a raportului corectat a expirat. Organul fiscal nu refuză primirea acestui raport, numai că concomitent aplică sancţiuni în conformitate cu articolul 261 alin.(4) CF „Diminuarea impozitelor, taxelor prin prezentarea către organul fiscal a unei dări de seamă fiscale cu informaţii sau date neveridice se sancţionează cu amendă egală cu 30% din suma diminuării”. Această sancţiune este prea dură pentru situaţia cînd contribuabilul benevol îşi corectează dările de seamă fiscale.

Dacă prezentarea unei dări de seamă fiscale eronate a cauzat restanţe la buget, contribuabilul va achita şi o majorare de întîrziere (penalitate) în baza altui articol din Codul Fiscal şi această sancţiune este argumentată.

Practica fiscală curentă ne permite să constatăm, că organul fiscal aplică amenda de 30% şi în cazul, cînd contribuabilul prin prezentarea unei dări de seamă cu erori, n-a comis restanţe la buget. Adică, în situaţia, cînd o entitate a comis o eroare la întocmirea dării de seamă şi ca urmare a declarat un impozit diminuat, dar în buget a transferat suma corectă a impozitului, şi ulterior se prezintă cu o dare de seamă corectată şi în acest caz i se aplică amenda de 30%. Exemple relevante cu sume mari de amendă sunt.

Este important de menţionat, că în situaţia, cînd contribuabilul comite o eroare (sau fraudă) la declararea impozitelor şi taxelor, nu-şi corectează rapoartele, şi această încălcare se depistează pe parcursul controlului fiscal, sancţiunea va fi aceeaşi.

Prin această nedreptate nu sunt stimulaţi contribuabilii oneşti, acei care tind să corecteze erorile comise, să-şi îndeplinească cinstit obligaţiunile fiscale. Este stimulată încercarea de a ascunde erorile (sau frauda) comise în speranţă, că nu vor fi depistate de control.

Menţionăm, că contribuabilul, care se prezintă cu o dare de seamă corectată după expirarea termenului de prezentare, este sancţionat şi în conformitate cu prevederile art.257(1) din Codul Fiscal, sancţiune în mărime de 200 lei pentru completarea incompletă sau neconformă a documentelor. Această sancţiune se aplică şi în cazul cînd greşeala comisă nu a prejudiciat bugetul de stat.

De acest lucru se folosesc inspectorii fiscali în cadrul controalelor efectuate la contribuabili pentru a-i sancţiona pentru orice detaliu omis, indiferent a cauzat aceasta daune bugetului sau nu.

Totodată, organele fiscale neagă aplicabilitatea unor articole din Codul Fiscal, care i-ar împiedica să sancţioneze contribuabilii în aşa măsură, precum:

-        art.260 (2¹) din Codul Fiscal, conform căruia „La prezentarea dării de seamă corectate, contribuabilului nu i se aplică amendă în cazul în care nu este prejudiciat bugetul” – deci prevede posibilitatea contribuabilului de a prezenta darea de seamă corectată oricînd, cu condiţia că nu a fost prejudiciat bugetul;

-        art.240(c) din Codul Fiscal, care prevede că procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală nu poate fi iniţiată dacă nu există sume ale impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii) şi/sau amenzii necesare de a fi încasate conform legislaţiei fiscale;

-        art.238(2) din Codul Fiscal, care prevede că „în cazul în care o persoană a săvîrşit două sau mai multe încălcări fiscale, sancţiunea fiscală se aplică pentru fiecare încălcare fiscală şi pentru fiecare perioadă fiscală în parte, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.188 alin.(2)” – deci pentru corectarea declaraţiilor fiscale, amenda în mărime de 200 lei nu trebuie să se aplice pentru fiecare declaraţie corectată ci doar o singură dată pentru existenţa faptului de „întocmire incompletă şi/sau neconformă a documentelor de evidenţă şi/sau a dărilor de seamă fiscale”;

-        şi nu în ultimul rînd art.11(1) din Codul Fiscal, conform căruia „Toate îndoielile apărute la aplicarea legislaţiei fiscale se vor interpreta în favoarea contribuabilului.”

Modul în care se efectuează în ultimul timp controalele fiscale la multe întreprinderi, după părerea noastră, nu corespunde bunelor norme de administrare fiscală şi raţionament, dictate de politica statului de susţinere a antreprenorilor. În urma controalelor, se aplică amenzi exagerate pentru încălcări neînsemnate, pentru încălcări, care nu sunt legate de fraude fiscale, sau evaziune de la plata impozitelor. Există exemple de aplicare a unor amenzi aspre pentru încălcări fiscale care nu pot fi apreciate altfel decât inventate şi evident că absurde.

La moment ne adresăm cu rugămintea să fie restabilit dreptul contribuabililor (contabililor), care mulţi ani la rind a fost indiscutabil pentru practica noastră fiscală, şi care reiese din bunul simţ şi practica altor ţări, de a prezenta dări de seamă fiscale corectate pînă la iniţierea controlului fiscal fără a fi aplicate sancţiuni fiscale exagerate.

Pentru a aduce cadrul legislativ în concordanţă cu cerinţele contribuabililor şi cu obiectivele Hotărîrii Guvernului nr. 790 din 01.12.2009 este necesar de a modifica mai multe articole ce ţin de administrarea fiscală, îndeosebi articolele 255-261 şi articolul 188 din Codul Fiscal.

Noi susţinem iniţiativa de trecere la sistemul de raportare electronică a contribuabililor, cu prezentarea dărilor de seamă fiscale utilizînd metode automatizate, prevăzute în proiect. Este o iniţiativă bună şi necesară, care va aduce beneficii ambelor părţi: cît statului, atît şi contribuabilului. Însă, considerăm că tranziţia la acest sistem nici într-un caz nu trebuie să fie impusă contribuabililor, ci trebuie să prezinte doar o alternativă a prezentării dărilor de seamă pe suport de hîrtie. Totodată preţurile pentru sistemul electronic de raportare fiscală sunt exagerate, considerăm că aceste servicii ar trebui prestate contribuabililor gratis, sau cel puţin contra unui preţ cu mult mai mic. Poziţia noastră este determinată de mai multe motive:

În primul rînd principalul beneficiar al tranziţiei la sistemul electronic de raportare fiscală nu sunt contribuabilii, ci organele fiscale, responsabile de prelucrarea operativă a informaţiei din dările de seamă. În condiţiile în care dările de seamă se prezintă pe suport de hîrtie, organele fiscale suportă cheltuieli aferente introducerii datelor din dările de seamă în baza de date fiscală, cheltuieli pentru repartizarea pe gratis a formularelor dărilor de seamă fiscale contribuabililor, cheltuieli pentru imprimarea fişelor personale cu informaţia despre impozite la cererea contribuabililor. Aceste cheltuieli sunt destul de impunătoare, şi pot fi excluse prin trecerea la sistemul electronic de raportare fiscală.

În al doilea rînd, sistemul de raportare fiscală ce se doreşte a fi impus contribuabililor, oferă posibilitatea de prezentare doar a dărilor de seamă fiscale. Deci pentru prezentarea dărilor de seamă altor instituţii publice decît organul fiscal - spre exemplu rapoartele statistice, declaraţiile la Casa Naţionale de Asigurări Sociale, listei de persoane asigurate la Campania Naţională de Asigurări în Medicină, dar chiar şi pentru a depune o cerere de înregistrare în calitate de plătitor al TVA, de eliberare a facturilor fiscale, de înregistrare a subdiviziunii– contribuabilul este nevoit să bată pragul tuturor instanţelor posibile, inclusiv şi a Inspectoratului Fiscal, indiferent achită pentru sistemul electronic de raportare fiscală sau nu.

Şi nu în ultimul rînd, să nu uităm că contribuabilii nu pot fi obligaţi să utilizeze sistemele electronice de raportare fiscală contra voinţei şi posibilităţilor lor. Pentru desfăşurarea activităţii de antreprenoriat mulţi dintre contribuabili nu dispun nici de calculator, nemaivorbind de acces la internet şi mijloace pentru a achita abonamentul la sistemul electronic de raportare fiscală. În condiţiile crizei, impunerea acestui sistem contribuabililor va avea consecinţe negative asupra situaţiei lor financiare, ceea ce va genera consecinţe negative asupra economiei statului şi bugetului de stat.

Deci din aceste considerente, accentuăm că sistemul electronic de raportare fiscală, categoric nu poate fi privit ca ceva mai mult decît o alternativă de decizie a contribuabilului, şi nici într-un caz ca o obligaţie a acestuia. Totodată el trebuie oferit contribuabililor gratis sau contra unei plăţi argumentate, cheltuielile pentru întreţinerea acestui sistem urmează a fi finanţate în primul rînd din bugetul de stat, din contul excluderii cheltuielilor generate de prezentarea declaraţiilor pe suport de hîrtie (enumerate mai sus). Sistemul trebuie permanent perfecţionat, astfel ca prin intermediul lui să fie posibil de prezentat nu doar declaraţiile fiscale, ci absolut toate declaraţiile, cererile şi tot ce nu necesită prezenţa fizică a contribuabililor la organele publice. În acest fel, pot fi optimizate cheltuieli enorme din bugetul de stat pentru procesarea datelor din declaraţiile pe suport de hîrtie prezentate nu doar la organul fiscal, ci şi la Biroul Naţional de Statistică, Casa Naţională de Asigurări Sociale şi restul instituţiilor.

Un alt moment la care am dori să atragem atenţia este calculul uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale. Metoda de calcul a uzurii în scopuri fiscale este una foarte dificilă şi creează permanent probleme contabililor. În conformitate cu art.5 (33) din Codul Fiscal, drept facilitate fiscală se consideră „elementele de care se ţine seama la estimarea obiectului impozabil, la determinarea cuantumului impozitului sau taxei, precum şi la încasarea acestuia, sub formă de reducere a obiectului impozabil, sau amînări ale termenului de achitare a impozitelor sau taxelor”. Din motiv că metoda de calcul a uzurii în scopuri fiscale presupune majorarea uzurii deductibile în primii ani de exploatare a proprietăţii uzurabile, respectiv diminuarea sumei impozitului pe venit de achitat în primii ani, cu amînarea termenului de achitare a acestuia în anii viitori (aşa numitele diferenţe temporare privind impozitul pe venit), această metodă constituie în sensul său o „facilitate fiscală”. Însă spre deosebire de celelalte facilităţi fiscale, care au un caracter facultativ, adică în conformitate cu articolul 8 (1) litera i) din Codul Fiscal contribuabilul are dreptul să beneficieze de facilităţi, dar totodată nu este obligat de a beneficia de ele, metoda de calcul a uzurii în scopuri fiscale este o „facilitate cu caracter obligatoriu”. Contribuabilul la momentul actual nu are dreptul de a alege: are el nevoie de această facilitate sau nu.

„Intenţia bună”, la prima vedere, de utilizare obligatorie a acestei facilităţi în scopul ne sustragerii mijloacelor întreprinderii pentru plata impozitului pe venit curent, pentru a susţine întreprinderile în primii ani de activitate, precum şi pentru stimularea modernizării echipamentului acestora, în practică a devenit o problemă din cauza procedurii dificile, încurcate şi lipsite de logică de determinare a mărimii uzurii în scopuri fiscale.

Procedura de determinare a uzurii în scopuri fiscale, conţine atît de multe nuanţe, limitări şi momente neclare şi ne univoce, încît deseori duce la apariţia riscului de a fi sancţionaţi pentru completarea incorectă a declaraţiei privind impozitul pe venit, ca rezultat a comiterii erorilor neintenţionate în calcul. Această procedură este dificilă cît pentru a fi realizată, atît şi pentru a fi administrată, devenind o povară pentru contribuabil, şi respectiv pentru organele fiscale. În cele mai dese cazuri, economiile obţinute de contribuabil în rezultatul utilizării acestei „facilităţi” sunt epuizate de diferite amenzi aplicate de organele de control pentru erorile în calculul acesteia.

Dreptul la alegere: de a utiliza metoda de calcul a uzurii prevăzută de Codul Fiscal, sau de a deduce din venitul impozabil uzura calculată în evidenţa contabilă conform Standardelor Naţionale de Contabilitate, fără aplicarea multiplelor calcule şi ajustări, ar permite contribuabililor de a economisi eforturile (de timp şi mijloace) irosite în zadar pentru aceste calcule dificile şi ineficiente, şi pentru achitarea amenzilor aplicate ulterior pentru erori în calcul şi respectiv completarea incorectă a declaraţiilor. Iar în timpul crizei în care se află acum economia republicii, orice resurse sunt vitale pentru supravieţuirea şi dezvoltarea business-ului.

Întrebarea privind dreptul la alegere de a beneficia sau nu de această „facilitate” a fost ridicată demult. Însă din 1998, cînd a fost aprobat Codul Fiscal, şi pînă în prezent nu s-a schimbat nimic în această direcţie.

Este evident că, indiferent de metoda care se utilizează pentru calcularea uzurii unui mijloc fix, de la punerea acestuia în exploatare şi pînă la uzarea completă, mărimea uzurii totale dedusă din venitul impozabil va fi aceeaşi. În final, bugetul de stat nu are nici de cîştigat nici de pierdut în urma utilizării unei sau altei metode de către contribuabil. Atunci, ne punem întrebarea: de ce a fost nevoie de inventat o metodă atît de dificilă de calcul a uzurii în scopuri fiscale, care ani în şir creează probleme şi implică cheltuieli suplimentare cît pentru contribuabili, atît şi pentru stat, în procesul administrării acesteia? Din păcate, aceasta pare a fi pînă în prezent o întrebare retorică, deoarece nimeni nu este în stare să dea un răspuns clar şi explicit la ea!

Luînd în consideraţie cele expuse mai sus, cerem să fie oferit contribuabilului dreptul de a alege metoda de calcul a uzurii în scopuri fiscale: metoda actuală propusă de Codul Fiscal sau metoda prevăzută de standardele de contabilitate.Aceasta poate fi realizat prin modificarea articolelor 26 şi 27 din Codul Fiscal.

Anul 2011 – este anul decisiv pentru implementarea obiectivelor înaintate în Programul de stabilizare şi relansare economică a Republicii Moldova pe anii 2009-2011, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 790 din 01.12.2009, inclusiv pentru înlăturarea problemelor enumerate mai sus, ce constrîng considerabil dezvoltarea business-ului, şi respectiv şi a statului, deoarece economia statului depinde în măsură deplină de stabilitatea şi creşterea economică.

Ne adresăm cu propunerea de a iniţia modificarea prevederilor articolelor 26, 27 (cu privire la calculul uzurii în scopuri fiscale) şi articolelor 188 şi 255-261 (cu privire la prezentarea declaraţiilor fiscale corectate) din Codul fiscal în vederea rezolvării problemelor puse în discuţie. Totodată accentuăm necesitatea de a revedea prevederile proiectului pentru modificarea legislaţiei fiscale în anul 2011 în ceea ce ţine de sistemul de raportare fiscală automatizată.

Va rugăm să ţineţi cont de problemele expuse în această scrisoare deschisă, care va fi publicată pe pagina electronică acap.md şi contabilsef.md, de sugestiile şi propunerile noastre. Anexat va trimitem propuneri de modificare ale unor norme din Codul Fiscal.

Suntem în aşteptarea unui răspuns la întrebările abordate în această scrisoare.

Cu respect,

Din numele Asociaţiei Contabililor şi Auditorilor Profesionişti din Republica Moldova

Veaceslav Ciobanu

Preşedintele Consiliului Director