37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Rezultate prezentării declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018

Rezultate prezentării declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018

30.05.2019696 views SFS
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Serviciul Fiscal de Stat a finalizat acțiunea de procesare a datelor cu referire la depunerea declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice. Astfel, până la data de 2 mai, curent, au fost recepționate și prelucrate 468 276 declarații depuse de contribuabili.

 Potrivit rezultatelor înregistrate în sistemul informațional al Serviciului Fiscal de Stat, la capitolul persoane fizice-cetățeni, se atestă creșteri robuste a numărului de declarații prezentate, a sumei veniturilor obținute, dar și a obligațiilor fiscale achitate.

 În acest context, la compartimentul persoanelor fizice, datăm cu următoarele cifre:

 - Pentru perioada fiscală 2018, subdiviziunile Serviciului Fiscal de Stat au recepționat 320 515 declarații cu privire la impozitul pe venit depuse de persoanele fizice-cetățeni, ceea ce este cu 110 065 declarații mai mult comparativ cu perioada anului 2017. Numărul sporit de declarații depuse a fost condiționat de modificările operate în politica fiscală care au intrat în vigoare de la 1 octombrie 2018, conform cărora, anul 2018 a fost divizat în două perioade fiscale distincte. Drept urmare, pentru etapa I a perioadei fiscale 2018 au fost depuse 166 115 declarații, iar pentru etapa a II-a 154 400 declarații.

  - Conform informațiilor receptionate de la plătitorii de venituri, dar și celor declarate voluntar de către cetățeni, suma veniturilor obținute de persoanele fizice-cetățeni pe parcursul anului 2018 constituie cifra de 59,58 miliarde lei, iar impozitul pe venit achitat la buget este de 4,53 miliarde lei. Acești indicatori sunt în creștere față de cei înregistrați pentru anul 2017 cu 11% și 8%, corespunzător. Respectiv, suma venitului mediu ce revine unei persoane contribuabil este de 49,7 mii lei în 2018 față de 44,8 mii lei în anul 2017. Creșterea cu ritmuri mai mari a veniturilor obținute față de suma obligațiilor fiscale achitate se datorează micșorării presiunii fiscale asupra contribuabililor - persoane fizice. Această micșorare se explică prin reducerea cotei impozitului pe venit și majorarea scutirilor acordate începînd cu data de 1 octombrie 2018.

Tot mai mulți contribuabili persoane fizice optează pentru metode mai avansate de depunere a declarațiilor, posibilități pe care le oferă spectrul larg de servicii electronice oferite de sistemul informațional al Serviciului Fiscal de Stat. Dacă e să facem o clasificare după modul de depunere a declarației, atunci:

    • 98% din numărul total de declarații depuse de persoane fizice au constituit declarațiile precomplectate în baza informațiilor deținute de Serviciul Fiscal de Stat și cele electronice, și doar

    • 2% - pe suport de hârtie.

Astfel, ponderea declarațiilor depuse pe suport de hîrtie a scăzut de 5 ori față de anul precedent.

Serviciul Fiscal de Stat a identificat 1 760 persoane fizice cetățeni care pe parcursul anului 2018 au obținut venituri de peste 1 milion lei. Venitul total obținut de aceste persoane fiind de 6, 14 miliarde lei, iar impozitul achitat la buget din aceste venituri constituie cifra de 479,71 milioane lei. Cea mai mare sumă a venitului obținut de către o persoană fizică în anul 2018, a fost de 83,25 milioane lei.

Sub aspect teritorial, cei mai mulți milionari sunt înregistrați în mun. Chișinău – 1384. Cea mai tânără persoană din această categorie are 21 ani, iar cea mai vârstnică – 90 ani.

Un alt fenomen remarcat în acest an este faptul că se atestă o sporire a gradului de implicare a cetățenilor în gestionarea finanțelor publice. Astfel, se constată o creștere considerabilă a numărului de cetățeni, care doresc să participe la procesul de repartizare a cheltuielilor din Bugetul de stat, prin exercitarea dreptului legal la desemnarea procentuală a unei părți din impozitul pe venit în folosul asociațiilor și organizațiilor obștești și cultelor religioase.

Astfel, pentru anul 2018, 36 768 contribuabilii au solicitat direcționarea a 2% din suma impozitului pe venit achitat în folosul asociațiilor obștești ori cultelor religioase. Suma solicitată pentru desemnare procentuală este de 8,28 milioane lei. Comparativ cu anul 2017, acești indicatori au crescut cu 11 249 persoane (+44%) și cu 2,65 milioane lei (+47%).

Sumele desemnate procentual urmează a fi verificate în vederea corespunderii condițiilor stabilite de Regulamentul cu privire la mecanismul desemnării procentuale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1286 din 30 noiembrie 2016. Conform prevederilor legale vor fi validate desemnările procentuale cu întrunirea următoarelor condiții:

   - Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit a fost depusă în termen;

   - Impozitul pe venit declarat este achitat integral și în termen;

   - Contribuabilul nu are datorii la impozitul pe venit.

Desemnarea se efectuează în folosul unui singur beneficiar din Lista beneficiarilor desemnării procentuale. Totodată, a crescut considerabil numărul Declarațiilor cu privire la impozitul pe venit depuse de persoanele juridice și fizice care desfășoară activitate de întreprinzător.

Pentru perioada fiscală 2018, au fost recepționate 147 761 declarații cu privire la impozitul pe venit, depuse de către persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător, ceea ce este cu 35 759 declarații mai mult comparativ cu perioada anului 2017 (+32%). Potrivit datelor prezentate de agenții economici: pentru perioada fiscală 2018 aceștia au înregistrat venituri de 382,5 miliarde lei și cheltuieli de 357,2 miliarde lei.

Comparativ cu anul precedent veniturile au crescut cu 14,1 miliarde lei, iar cheltuielile cu 14,7 miliarde lei. Cele mai mari sume de impozit pe venit declarate spre achitare revin:

   - comerțului, întreţinerii şi reparației autovehiculelor şi a motocicletelor

   – 49,1%; - industriei prelucrătoare – 16,1%; - activităţii financiare şi asigurărilor

   – 13,2%; - construcţiilor

    – 13,2%; - activităților în domeniul informaţiiilor şi comunicaţiilor

    – 8,4%.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...