Ministerul Finanțelor, în scopul implementării art.1891 din Codul fiscal, introdus prin Legea nr. 356/2022 cu privire la modificarea unor acte normative, anunță despre inițierea procesului de elaborare a Regulamentului de implementare a regulei generale anti-abuz.
Potrivit articolului citat supra, începând cu 1 ianuarie 2024, în scopul determinării obligațiilor fiscale ale contribuabilului, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) nu va lua în considerație sau va recalifica o tranzacție/acțiune sau o serie de tranzacții/acțiuni care, având în vedere toate faptele și circumstanțele relevante, reflectă o altă situație sau conținut economic decât cel pretins de contribuabil, fiind întreprinse cu scopul obținerii unui avantaj fiscal.
Astfel, regula antiabuz se va utiliza de către Serviciul Fiscal de Stat în cadrul controlului fiscal, și se va aplica pentru o tranzacție/acțiune sau o serie de tranzacții/ acțiuni care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- depășesc 15% din cifra de afaceri aferente perioadei fiscale în care au avut loc;
- valoarea totală a tuturor tranzacțiilor/ acțiunilor, fără TVA, pe parcursul perioadei fiscale în care au avut loc, este egală sau mai mare de 5 000 000 de lei.