În Monitorul Oficial din 26 mai 2025, a fost publicată Legea nr. 80 din 17 aprilie 2025 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor.
Noua lege urmărește să faciliteze accesul consumatorilor la măsuri reparatorii eficiente atunci când drepturile lor sunt încălcate. Astfel, prin noul cadru legal, au fost introduse tranzacțiile privind remedierile, care oferă posibilitatea de a ajunge la acorduri între entitatea calificată și comerciant pentru remedierea prejudiciilor suferite de consumator. Entitățile calificate sunt persoane juridice, care sunt constituite în conformitate cu legislația în vigoare, independente, cu caracter nonprofit. Activitatea lor este țintită spre protejarea intereselor consumatorilor.
Subsidiar, legea prevede că o măsură reparatorie obligă comerciantul să asigure consumatorilor în cauză remedieri, precum sunt despăgubirea, repararea, înlocuirea, reducerea prețului, încetarea contractului sau restituirea contravalorii produsului/serviciului. În același timp, se prevede în mod expres că despăgubirea poate fi acordată o singură dată pentru aceleași fapte și împotriva aceluiași comerciant.
Legea mai accentuează și importanța transparenței în procesul desfășurării acțiunilor în reprezentare. Atât entitățile calificate, cât și comercianții implicați sunt obligați să asigure o informare clară, accesibilă și continuă a consumatorilor cu privire la acțiunile aflate în derulare și la stadiul acestora.
Legea a intrat în vigoare la expirarea a 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.