Proiectul Ordinului ministrului finanțelor cu privire la modificarea Regulamentului privind autoevaluarea, raportarea sistemului de control intern managerial şi emiterea Declaraţiei de răspundere managerială, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 4/2019
Proiectul a fost elaborat în conformitate cu prevederile art. 16, alin. (2) și a art. 29, lit. b) din Legea privind controlul financiar public intern nr. 229/2010. Prin promovarea proiectului respectiv se urmărește alinierea redacției actuale a ordinului menționat la prevederile cadrului normativ în vigoare, precum și actualizarea acestuia avînd în vedere deficiențele constatate și lecțiile învățate în decursul procesului național de autoevaluare și raportare a sistemelor de CIM conform reglementărilor în vigoare.
Elaborarea proiectului de act normativ reprezintă inclusiv o necesitate pentru dezvoltarea în continuare a conceptului de răspundere managerială promovat de Uniunea Europeană, obligațiune asumată de Republica Moldova în conformitate cu art.49, titlul IV, Capitolul 7 din Acordul de Asociere RM – UE.
Persoane responsabile
Petru Babuci, consultant principal, Direcția politici în domeniul controlului financiar public intern, tel. 022 26 28 12, email: petru.babuci@mf.gov.md
Proiectul și Nota Informativă.