37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Proiectul legii privind politica fiscală și vamală pentru anul 2022, aprobat de Guvern

Proiectul legii privind politica fiscală și vamală pentru anul 2022, aprobat de Guvern

22.11.2021500 views Ministerul Finanțelor
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Începând cu anul viitor, 100% din încasările din taxa pentru folosirea drumurilor vor putea fi alocate către bugetele locale, scutirile personale la impozite vor crește, iar scutirile pentru persoanele întreținute vor fi dublate. În același timp, salariul minim pentru personalul din sectorul bugetar va crește de la 2200 lei la 3100 lei. Aceste prevederi se conțin în proiectul de lege privind politica fiscală și vamală pentru anul 2022, aprobat în ședința de vineri a Guvernului. Documentul prevede consolidarea veniturilor bugetare, suport în redresarea economică și asigurarea protecției sociale. Principalele măsuri incluse în proiect țin de consolidarea cadrului legal, ajustarea cadrului normativ în domeniul fiscal și vamal în vederea simplificării acestuia.

Proiectul legii privind politica fiscală și vamală prevede:

- alocarea a 100% din încasările din taxa pentru folosirea drumurilor către bugetele locale;

- majorarea cuantumului scutirilor persoanelor fizice de la 25 200 lei la 27 000 lei (scutirea personală), de la 30 000 lei la 31 500 lei (scutirea personală majoră) și de la 18 900 până la 19 800 lei (scutirea majoră pentru soț/soție);

- dublarea scutirii pentru persoanele întreținute (copii) de la 4500 lei la 9000 lei;

- majorarea cotei impozitului pe venit reținut la sursa de plată din câștigurile la jocurile de noroc de la 12% la 18%;

- revizuirea cotelor accizelor la produsele din tutun, în vederea uniformizării acestora și asigurarea implementării prevederilor Acordului de asociere RM-UE;

- anularea accizei suplimentare mijloacelor de transport importate în scopuri medicale;

- ajustarea prevederilor aferente taxelor locale (plafonarea), urmare a Hotărârii Curții Constituționale nr.27/2021 ș.a.

- anularea taxei pentru serviciile de telefonie mobilă în mărime de 2,5%;

- anularea scutirii de impozitul pe venit reținut la sursă pentru achizițiile de deșeuri de metale, hârtie, plastic, și altele.

De asemenea, proiectul de lege vizează modificarea legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Astfel, se majorează, salariului minim pentru personalul din sectorul bugetar de la 2200 lei la 3100 lei, luat în calcul pentru achitarea plații compensatorii, ca diferență dintre minimul de 3100 lei și salariul lunar calculat în condițiile legii. Această modificare înglobează un număr mare de salariați cu salarii mici. De asemenea, se va reveni la prevederea privind acordarea premiului anual pentru angajații din sectorul bugetar și se majorează clasa de salarizate pentru funcțiile didactice din structurile de asistență psihopedagogică.

Măsurile introduse în proiectul de lege au fost discutate cu reprezentanții asociațiilor de afaceri și alte părți interesate.

Documentul va intra în vigoare după ce va fi aprobat de Parlament.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...