Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în comun cu Ministerul Finanțelor și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului au elaborat proiectul pentru modificarea Legii nr. 293/2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat ,,Prima Casă”.
Potrivit autorilor, ajustarea actului normativ este necesară pentru a asigura condiții optime de acces la finanțare pentru achiziționarea unei locuințe pentru toți cetățenii Republicii Moldova.
Astfel, proiectul include următoarele acțiuni:
- Extinderea categoriilor eligibile de beneficiari: Persoane care nu au statut de angajat, precum liber profesioniști, avocați, mediatori, artiști, taximetriști, și persoanele din diasporă vor putea aplica la program.
- Majorarea valorii maxime a locuințelor: Valoarea maximă a locuințelor procurate prin program va crește de la 1 milion lei la 2,5 milioane lei.
- Majorarea perioadei maxime a creditului: Perioada maximă a creditului va fi extinsă de la 25 la 30 de ani, facilitând accesul persoanelor cu venituri mai mici la credite cu rate mai mici.
- Majorarea cotei de garantare: Cota de garantare a creditelor pentru locuințele din afara municipiului Chișinău va crește de la 50% la 70%, sprijinind astfel familiile din zonele rurale.
- Modificarea băncii creditoare: Beneficiarii activi ai Progaramului vor putea schimba banca creditoare în cazul în care găsesc condiții mai avantajoase.
- Simplificarea procesului de aplicare: Se va elimina necesitatea certificatelor Agenției Servicii Publice privind locuințele deținute.
- Reducerea comisionului de garantare: Comisionul de garantare care acoperă cheltuielile de administrare a I.P. ODA va fi diminuat de la 0,5% la 0,4% etc.
Comentarii