Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4732 locuințe. Alte 28 de cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție în acest sens.
Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,37 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,18 miliarde lei.
Din 4732 beneficiari, 3280 sunt familii, iar 1452 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,2 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 665 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1800 – în cadrul programului Prima Casă 3, iar 375 – în cadrul programului Prima Casă 4.
Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 19,04 milioane lei. Astfel, în cadrul programului Prima Casă 2 au fost acordate compensații din bugetul de stat în valoare totală de 5,78 milioane lei, în cadrul programului Prima Casă 3 – 11,69 milioane lei, iar în cadrul programului Prima Casă 4 – 1,57 milioane lei.
Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,04 metri pătrați. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 595,87 mii lei.
Din numărul total de locuințe procurate, 4429 sunt amplasate în zonele urbane, iar 303 - în zonele rurale. 4353 locuințe procurate sunt apartamente, iar 379 - case de locuit individuale.
Menționăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.