În Monitorul Oficial din 6 noiembrie curent a fost publicată Decizia nr.134 din 22 septembrie 2025 de inadmisibilitate a sesizării nr. 154g/2025 privind excepția de neconstituționalitate a textului „într-o mărime care nu va depăşi 12 salarii medii lunare ale salariatului” din articolul 90 alin. (2) lit. a) din Codul muncii.
Circumstanțele litigiului principal
La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „într-o mărime care nu va depăşi 12 salarii medii lunare ale salariatului” din articolul 90 alin. (2) lit. a) din Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 154 din 28 martie 2003.
Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate
Autorul excepției consideră că textul „într-o mărime care nu va depăşi 12 salarii medii lunare ale salariatului” din articolul 90 alin. (2) lit. a) din Codul muncii limitează răspunderea angajatorului în cazul concedierilor ilegale. Potrivit acestuia, textul contestat nu asigură dreptul salariaților concediați ilegal de a obține o satisfacție efectivă în cazul adresării în instanțele judecătorești pentru revendicarea prejudiciului cauzat. În aceste cazuri, prevederile contestate limitează competența instanței de judecată de a dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de către salariatul concediat ilegal. Prin urmare, textul contestat contravine articolului 20 din Constituție.
Totodată, potrivit autorului, dreptul de a beneficia de o despăgubire pentru întreaga perioadă de absență forțată de la locul de muncă reprezintă un „bun” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Faptul că norma contestată limitează răspunderea angajatorului face incident articolul 46 din Constituție.
De asemenea, potrivit autorului, deși despăgubirile se acordă pentru concedierea ilegală a salariatului, textul contestat avantajează situația angajatorului, prin faptul că stabilește un plafon al despăgubirilor care trebuie achitate salariatului. Norma contestată nu protejează salariații împotriva concedierilor ilegale și nu le asigură dreptul la recuperarea deplină a prejudiciului suferit, în sensul articolului 53 din Constituție. Autorul susține că textul contestat nu urmărește realizarea vreunui obiectiv legitim și nu reprezintă o măsură proporțională, în sensul articolului 54 alin. (2) din Constituție.
Prin urmare, autorul consideră că textul contestat contravine articolelor 16, 20, 46, 53 și 54 din Constituție.
Aprecierea curții
Curtea a reținut că, potrivit articolului 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, inclusiv al prevederilor din Codul muncii, ține de competența sa. Excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată de o parte în proces și formulată de către subiectul îndreptățit în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție.
Curtea a constatat însă că obiectul sesizării — textul „într-o mărime care nu va depăşi 12 salarii medii lunare ale salariatului” din articolul 90 alin. (2) lit. a) din Codul muncii — a fost deja examinat anterior. Prin Hotărârea nr. 9 din 22 iulie 2025, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional același text, apreciind că acesta reprezintă o măsură disproporționată din perspectiva articolelor 43 și 54 din Constituție.
Întrucât există o hotărâre anterioară prin care prevederea contestată a fost declarată neconstituțională, Curtea a considerat că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Decizia a intrat în vigoare la data adoptării.