În perioada 09 – 15 iulie 2018, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 423,8 milioane lei, fiind perfectate per total 10 451 declarații vamale.
La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 352 de încălcări ale legislației vamale, care sunt cercetate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun. Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 28 de procese-verbale cu privire la contravenție şi aplicate amenzi în sumă de 90 550 lei.
În aceeași perioadă, fluxul unităților de transport a constituit 113 378 traversări. Cele mai mari valori de trafic sunt consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 20 926 și respectiv 15 291 traversări.
Un trafic sporit a fost înregistrat, în zilele libere, și prin postul temporar ”Palanca”, deschis pe perioada lucrărilor de reconstrucție a noului punct de trecere. Pe parcursul a două zile, acesta a fost tranzitat de 2 572 de vehicule, motiv pentru care, la anumite perioade de timp, s-au format aglomerări. În acest context, reieșind din constrângerile de infrastructură care limitează capacitatea de perfectare, le recomandăm călătorilor să opteze pentru postul vamal ”Tudora”, aflat în apropiere.
Pentru comoditatea persoanelor care intenționează să traverseze frontiera, Serviciul Vamal are instituit Centrul Unic de Apel (+373 22 574 111), unde acestea pot afla informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau pot face reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției. Pe parcursul săptămânii trecute, operatorii Liniei de informare au răspuns la 409 solicitări de informații legate de vamă.
De asemenea, șoferii își pot planifica ruta optimă prin accesarea rubricii ”Trafic Online”, unde pot vedea în timp real traficul din cele mai tranzitate posturi. Aplicația este disponibilă pe pagina web a Serviciului Vamal, unde poate fi găsită și Harta interactivă a punctelor de trecere.