
În preajma sfintelor Sărbători de Paști, vă dorim ca lumina acestei minunate sărbători, să vă umple casele și inimile de bucurie! Pacea, bunăstarea, speranța și încrederea în ziua de mâine să vă însoțească mereu și oriunde.
Paștele este considerată drept cea mai mare sărbătoare a creștinilor. Anual aceasta este marcată de numeroase tradiții și obiceiuri atât în țara noastră, cât și în toată lumea. Etimologic cuvântul „Paște” vine de la pasha, un cuvânt evreiesc, care înseamnă trecere. Procesul de încondeiere a ouălor se numeşte Pysanka, acesta a apărut în Ucraina şi datează din perioada precreştină. Dacă v-am trezit curiozitatea, mai jos vă prezentăm o serie de lucruri mai puțin știute despre acestă sărbătoare:
- În fiecare an sunt făcuți peste 90 de milioane de iepurași de ciocolată.
- Cel mai mare ou de ciocolată a fost facut în Belgia și măsura 8,32 metri, iar pentru fabricarea lui au fost necesare aproximativ două tone de ciocolată.
- De Paști, pe întreg globul, se consumă cele mai multe dulciuri: 55 de milioane de kilograme de dulciuri se cumpară în fiecare an de aceasta sărbătoare.
- În SUA, Casa Alba organizează în fiecare an un festival de Pasți, numit Easter Egg Roll, chiar pe peluza din fața clădirii. Această tradiție a început în 1878, fiind inițiată de președintele american Rutherford B. Hayes.