Parlamentul a adoptat astăzi, Hotărâre privind prelungirea stării de urgență în Republica Moldova cu 60 de zile, începând cu 4 februarie 2023. Elaborarea documentului a fost determinată de riscurile și amenințările ce vizează securitatea națională.
Potrivit Hotărârii, prelungirea strării de urgență va oferi și în continuare posibilitatea utilizării mecanismelor și pârghiilor create anterior, în special în domeniile cum ar fi aprovizionarea țării cu energie electrică și gaze naturale, asigurarea ordinii, securității publice și a celei la frontieră, acordarea serviciilor medicale/sociale, accesul la educație și piața muncii a refugiaților din Ucraina etc.
Reamintim, starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social şi de menţinere a ordinii publice, care se instituie provizoriu în unele localităţi sau pe întreg teritoriul ţării în caz de:
- iminenţă a declanşării sau declanşare a unor situaţii excepţionale cu caracter natural, tehnogen sau biologico-social, ceea ce face necesară prevenirea, diminuarea şi lichidarea consecinţelor acestora;
- existenţă a unui pericol pentru securitatea naţională sau ordinea constituţională, ceea ce face necesară apărarea statului de drept, menţinerea sau restabilirea stării de legalitate;