În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, a fost prezentat proiectul hotărîrii Guvernului „Cu privire la zilele de odihnă din luna august 2018” elaborat de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.
Atfel, zilele de 28, 29 și 30 august 2018 au fost declarate zile de odihnă, iar zilele de 8 septembrie, 29 septembrie și 20 octombrie 2018 – zile lucrătoare.
Amintim că, proiectul de hotărîre a fost elaborat la solicitarea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, în scopul organizării optime a timpului de muncă şi de odihnă din luna august 2018.
Autorii susțin faptul că, potrivit prevederilor art. 111 alin.(l) din Codul Muncii, zilele 27 şi 31 august sunt declarate zile de sărbătoare nelucrătoare, se consideră oportun ca zilele 28, 29 şi 30 august 2018 să fie considerate zile de odihnă, iar zilele de sîmbătă, 8 şi 29 septembrie şi 20 octombrie 2018 - zile lucrătoare.
Propunerea de modificare a graficului de munca se conformează prevederilor art. 111 alin.(5) din Codul muncii, potrivit căruia, Guvernul este în drept să transfere zilele de repaus (de lucru) în alte zile în scopul utilizării optime de către salariaţi a zilelor dc repaus şi de sărbătoare nelucrătoare.