Serviciul Fiscal de Stat a modificat Formularul „Actului de ridicare a mijloacelor bănești în numerar ale contribuabilului”, aprobat prin Ordinul IFPS nr.143 din 13 septembrie 2002 despre aprobarea formularelor de executare silită a obligației fiscale.
Astfel, dacă anterior blancheta actului indicat conținea patru compartimente — denumirea valutei, valoarea bancnotelor, numărul de bancnote și suma totală, prin Ordinul SFS nr. 357 din 29 iunie curent actul de ridicare a mijloacelor bănești în numerar este completat cu codul IBAN la care urmează a fi depusă suma ridicată de la contribuabil.
De rând cu alte modificări redacționale, în formularul nou este prevăzută indicarea codului fiscal, adresei juridice și, după caz, a filialei sau sucursalei instituției financiare, la care urmează să fie depuse mijloacele financiare ridicate de la contribuabil în cazul aplicării față de acesta a procedurii de executare silită.
Ordinul publicat pe data de 13 iulie 2018 în MO prevede că stocul blanchetelor actelor de ridicare a mijloacelor bănești în numerar a contribuabilului se va utiliza până la epuizarea acestora și vor avea aceeași forță juridică ca și blancheta formularului nou.