Proiectul Clasificatorului Ocupațiilor, elaborat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, împreună cu echipa de specialiști ai Asociației Obștești „MOLDIUS”, în cadrul proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), a fost prezentat la data de 20 august în cadrul unei ședințe online, unui grup de experți internaționali, reprezentanților patronatelor, ai Camerei de Comerț și Industrie a RM și ai comitetelor sectoriale pentru formare profesională.
”Piața muncii este în continuă dezvoltare, ceea ce condiționează apariția ocupațiilor noi, schimbarea atribuțiilor ocupațiilor existente, dar și dezvoltarea de cunoștințe și abilități noi. Revizuirea CORM constituie o necesitate pentru piața muncii din Republica Moldova, acesta fiind actualizat ultima dată în 2014”, a menționat secretarul de stat al MSMPS, Nelea RUSU.
Modificări propuse în proiect vor asigura alinierea clasificării ocupațiilor din Republica Moldova la Clasificarea Internațională Standardizată a Ocupațiilor (ISCO-08), cât și la Clasificarea Europeană a aptitudinilor/competențelor, calificărilor și ocupațiilor (ESCO), care va asigura o comparabilitate internațională a statisticii Republicii Moldova în domeniul pieței muncii și va constitui un suport informațional esențial pentru elaborarea mai multor documente pe baza cărora se planifică procesul de formare profesională (nomenclatoarele domeniilor de formare profesională, standardele ocupaționale, etc.).
În procesul de revizuire a Clasificatorului Ocupațiilor au fost implicați reprezentanții sectorului real, specialiști din diferite domenii (sănătății și asistenței sociale; comerțului, hotelurilor și restaurantelor; construcțiilor; poligrafiei; agriculturii și industriei alimentare; industriei ușoare; sectorului financiar; TIC etc.), reprezentanți ai mediului academic, parteneri externi de dezvoltare.
Următoarea etapă constituie consultarea publică a Clasificatorului Ocupațiilor, cu ministerele, sectorul real și cu instituțiile relevante.