În ediția Monitorul Oficial din 31 decembrie 2025 a fost publicată Legea nr. 311 din 18 decembrie 2025 pentru modificarea unor acte normative, document ce vizează actualizarea cadrului normativ privind Inspectoratul de Stat al Muncii.
Prin modificările operate, a fost revizuit și consolidat rolul Inspectoratului de Stat al Muncii în exercitarea controlului de stat asupra respectării prevederilor actelor normative din domeniul muncii, precum și din domeniul securității și sănătății în muncă. Activitatea autorității se realizează în conformitate cu legislația națională în vigoare și cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.
Noile prevederi stabilesc că Inspectoratul de Stat al Muncii îndeplinește funcția de control și monitorizare, inclusiv în ceea ce privește respectarea legislației muncii, a normelor privind relațiile individuale și colective de muncă, drepturile și garanțiile lucrătorilor, egalitatea de șanse și de tratament, prevenirea discriminării și a hărțuirii la locul de muncă, detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale, precum și securitatea și sănătatea în muncă. Totodată, Inspectoratul are competența de a preveni și combate munca nedeclarată și formele abuzive de ocupare a forței de muncă, precum și de a aplica standardele juridice și tehnice relevante în domeniu.
De asemenea, Inspectoratul de Stat al Muncii este responsabil de cercetarea accidentelor de muncă în modul stabilit de legislație, de controlul activității agențiilor private de ocupare a forței de muncă și al agenților de muncă temporară, inclusiv sub aspectul respectării legislației privind migrația în scop de muncă, precum și de notificarea activității de agent de muncă temporară.
Pe lângă funcția de control, legea prevede rolul Inspectoratului de Stat al Muncii în acordarea asistenței și consilierii. Astfel, autoritatea oferă, la cerere, asistență metodologică și consiliere angajatorilor, lucrătorilor și altor persoane interesate în vederea aplicării corecte a legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă. Totodată, Inspectoratul diseminează informații și bune practici privind prevenirea riscurilor profesionale, asigurarea condițiilor de muncă decente și promovarea dialogului social, contribuind la prevenirea încălcărilor legale.
În același timp, este consolidată funcția de informare și cooperare instituțională, Inspectoratul de Stat al Muncii colaborând cu autoritățile administrației publice centrale și locale, cu partenerii sociali și cu organizațiile internaționale din domeniul muncii. Autoritatea are obligația de a raporta Ministerului Muncii și Protecției Sociale deficiențele constatate în aplicarea legislației și de a participa la schimburi de informații, proiecte și acțiuni comune cu alte autorități de control, atât la nivel național, cât și internațional.
Legea a intrat în vigoare la data de 31 decembrie 2025.
