Proiectul Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM).
Proiectul propus spre examinare are ca obiectiv prevenirea oricărui impact al ambalajelor și deșeurilor de ambalaje asupra mediului sau reducerea unui astfel de impact, asigurând, astfel, un grad ridicat de protecție a mediului. Totodată, acesta vine să asigure funcționarea pieței interne și să evite obstacolele în calea comerțului, denaturarea și limitarea concurenței.
Regulamentul se aplică cu respectarea cerințelor de calitate existente pentru ambalaje privind siguranţa, protecţia sănătăţii şi igiena produselor ambalate, a cerinţelor de transport şi a prevederilor legale privind gestionarea deşeurilor periculoase.
Scopul regulamentului este de a îmbunătăţi performanţa de protecţie a mediului şi sănătăţii populaţiei prin prevenirea sau reducerea efectelor negative ale generării şi gestionării deșeurilor de ambalaje și crearea mecanismelor de gestionare a acestora care includ colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor de ambalaje, inclusiv supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare. De asemenea, proiectul stabilește măsurile destinate prevenirii producerii deșeurilor de ambalaje și reciclării sau altor forme de recuperare a deșeurilor de ambalaje.
Data limită pentru comentarii: 11.06.2020
Persoane responsabile
Virginia Galatonov,
Consultant principal Direcția politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice
Tel: 022 204-527
email: virginia.galatonov@madrm.gov.md