37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   INFOGRAFIC. Veste bună pentru antreprenori: Toate actele permisive pot fi solicitate online

INFOGRAFIC. Veste bună pentru antreprenori: Toate actele permisive pot fi solicitate online

23.10.2018542 views Agora.md
(2 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Toate actele permisive pentru afaceri sunt disponibile și online. Oamenii de afaceri pot solicita autorizații, licențe și certificate fără să meargă la instituțiile de stat.

Majoritatea antreprenorilor au avut aceleași griji legate de obținerea documentelor pentru desfășurarea activității - a actelor permisive. Deși, în ultimii câțiva ani, numărul acestora a fost redus la jumătate, până la aproape 150, mai rămânea o problemă – timpul pierdut pentru obținerea lor.

Începând cu luna iulie, autoritățile au pus pe rol Ghișeul Unic pentru Eliberarea Actelor Permisive, un nou sistem informațional care permite solicitarea licențelor, autorizațiilor și a altor acte permisive în regim online.

Ghișeul Unic Electronic conectează toate instituțiile publice și permite agenților economici să solicite online orice act permisiv.

Accesați portalul actpermisiv.gov.md, autentificați-vă prin semnătura mobilă sau prin cea electronică, selectați tipul actului permisiv pe care doriți să-l obțineți, alegeți genul de activitate și îndepliniți cererea online.

Acest proces este simplificat datorită schimbului de date, prin platforma MConnect, cu alte sisteme informaționale de stat. În așa fel, majoritatea datelor care trebuie introduse în cerere sunt preluate în mod automat de sistem, odată cu introducerea IDNO-ului sau IDNP-ului.

La fel, MConnect permite verificarea unui șir de criterii de eligibilitate, de conformitate a solicitantului, cum ar fi respectarea obligațiilor față de Bugetul Public Național. Acest lucru optimizează atât timpul de depunere, cât și cel de examinare a dosarului, ceea ce duce la sporirea calității deciziilor luate.

După depunerea dosarului, în termen de cel mult 10 zile, veți primi datele necesare pentru achitarea online a serviciului. Operatorul tehnic din cadrul autorității emitente va verifica tranzacția, astfel încât să se purceadă la perfectarea actului solicitat. Când documentul este gata, adică în trei zile lucrătoare, veți primi o notificare.

În viitorul apropiat , aproape toate actele permisive vor putea fi obținute fără a vizita sediul unei instituții de stat, sistemul fiind integrat cu serviciile guvernamentale comune, precum MConnect, MSign, MPass, MNotify, MPay etc.

Datorită integrării cu platforma de interoperabilitate, datele despre actele permisive sunt disponibile, în format electronic, în timp real. În câțiva ani, aceasta va permite excluderea în general a actului permisiv ca document pe hârtie.

Noul sistem automatizat este realizat cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). 

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...