37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Indemnizația unică se va achita de către instituția medico-sanitară publică

Indemnizația unică se va achita de către instituția medico-sanitară publică

05.03.2021533 views Guvernul RM
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

La ședința Guvernului din 3 martie 2021 a fost  aprobat Regulamentul cu privire la modul de solicitare și acordare a indemnizației unice pentru personalul decedat în lupta cu COVID-19 din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice.

Documentul prevede  că  mărimea indemnizației unice constituie 100 000 lei și că aceasta se poate acorda fie soțului supraviețuitor, fie copiilor până la vârsta de 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la 23 de ani, sau chiar unuia dintre părinți, în cazul în care nu există urmași din primele două categorii.

Potrivit proiectului, sub incidența actului normativi respectiv va cădea personalul angajat în instituțiile medico-sanitare publice din cadrul asistenței medicale primare, asistenței medicale specializate de ambulator, asistenței medicale spitalicești, asistenței medicale urgente prespitalicești, serviciilor medicale de înaltă performanță, instituțiilor/subdiviziunilor medicale din subordinea MAI, MA, ANP și SIS, decesul cărora a survenit ca urmare a infectării în cadrul desfășurării nemijlocite a activității medicale în lupta cu COVID-19.

Indemnizația se va achita de către instituția medico-sanitară publică în care a activat persoana decedată. Cheltuielile vor fi acoperite din contul fondurilor de urgență ale Guvernului. Prevederile Regulamentului se vor aplica în privința deceselor survenite începând cu data de 17 martie 2020.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...