Activitatea independentă este o activitate de comerț desfășurată de către o persoană fizică rezidentă doar în mod individual, fără a constitui o formă organizatorico-juridică, în urma desfășurării căreia se obține venit.
Subiecți ai impunerii sunt persoanele fizice rezidente care, fără a constitui o formă organizatorico - juridică, desfășoară activități independente, conform specificului activității de comerț, prin unitatea comercială ce nu depășește suprafața comercială de până la 50 m2 și obțin venit din activitățile independente menționate la art.696, cu excepția activităților menționate la art.88, 90 și 901, în sumă ce nu depășește 1 200 000 de lei într-o perioadă fiscală.
Contribuabilul care intenționează să-și înceteze activitatea independentă este obligat să depună Cererea de înregistrare/actualizare a datelor/încetare a activității pentru persoanele ce desfășoară activitate independentă la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat în a cărei rază teritorială de deservire îşi are adresa de domiciliu sau on-line prin intermediul portalului www.sfs.md, anexând următoarele documente:
− Registrul de evidență a procurărilor de la persoanele fizice ce nu desfășoară activitate de întreprinzător pentru anul în care a fost depusă cererea de încetare a activității independente (în cazul depunerii ererii la DDF), iar în cazul neprezentării/lipsei registrului menționat, contribuabilul va depune o declarație pe proprie răspundere (în formă liberă) privind neefectuarea procurărilor de la persoanele fizice ce nu desfășoară activitate de întreprinzător pe parcursul anului respectiv;
−Confirmarea privind luarea la evidență fiscală a persoanei fizice care desfășoară activitate independentă, în cazul în care contribuabilul dispune de aceasta.
Concomitent, contribuabilul are obligația de a prezenta centrului de asistență tehnică cererea privind radierea din evidență a ECC, conform Regulamentului cu privire la modul de evidenţă şi sigilare a echipamentelor de casă şi de control, aprobat prin Ordinul SFS nr. 632/2020. Urmare a recepționării Cererii de radiere a ECC, persoana responsabilă din cadrul subdiviziunii DDF va radia ECC din evidență, în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de evidenţă şi sigilare a echipamentelor de casă şi de control, aprobat prin Ordinul SFS nr. 632/2020.
Pentru contribuabilii care încetează activitatea în cursul perioadei fiscale, perioadă fiscală se consideră perioada de la începutul anului calendaristic și până la data radierii contribuabilului din Registrul fiscal de stat.