În Monitorul Oficial din 30 iulie 2025 a fost publicată Decizia nr. 76 din 3 iulie 2025 de inadmisibilitate a sesizării nr. 50g/2025 privind excepția de neconstituționalitate a textului „absență forțată” din articolul 90 alin. (2) lit. a) din Codul muncii.
Procedura
La originea cauzei se află o sesizare privind excepția de neconstituționalitate a sintagmei „absență forțată” din articolul 90 alineatul (2) litera a) din Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 154/2003.
Circumstanțele litigiului principal
Excepția a fost ridicată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe de judecată de fond, care are ca obiect contestarea legalității încetării contractului individual de muncă, solicitarea restabilirii în funcție, precum și acordarea unei despăgubiri pentru perioada în care salariatul a fost înlăturat de la locul de muncă, alături de compensarea unui prejudiciu moral.
În cursul examinării cauzei, reprezentantul reclamantului a invocat excepția de neconstituționalitate a textului legal menționat, considerând că acesta contravine normelor constituționale. Instanța a admis cererea privind ridicarea excepției și, în conformitate cu dispozițiile constituționale și procedurale aplicabile, a transmis sesizarea Curții Constituționale în vederea examinării acesteia.
Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate
Autorul excepției susține că sintagma „absență forțată” din articolul 90 alineatul (2) litera a) din Codul muncii este lipsită de claritate. Deși articolul menționat supra obligă angajatorul la plata despăgubirilor pentru perioada absenței forțate a salariatului de la locul de muncă în cazul constatării ilegalității concedierii, legislația muncii nu prevede criterii care ar defini înțelesul textului „absență forțată”. Autorul pune în discuție claritatea textului contestat în contextul în care, după concedierea salariatului, acesta s-a aflat o perioadă de timp în arest preventiv. În acest sens, autorul se întreabă dacă despăgubirile pentru perioada aflării în arest preventiv a salariatului concediat ilegal trebuie achitate de angajator pe baza articolului 90 alin. (2) lit. a) din Codul muncii sau de către autorități pe baza Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşt
În consecință, se susține că lipsa de claritate a textului contestat generează incertitudine juridică și poate conduce la aplicări neuniforme ale legii, contravenind astfel articolelor 20 alineatul (1) și 23 din Constituție.
Aprecierea curții
Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate a sintagmei „absență forțată” din articolul 90 alineatul (2) litera a) din Codul muncii, Curtea a constatat că aceasta se încadrează, în principiu, în sfera competenței sale, întrucât vizează controlul constituționalității unor dispoziții legale. De asemenea, excepția a fost formulată de un subiect autorizat în cadrul unui proces aflat pe rolul unei instanțe de judecată, iar norma contestată nu a mai făcut anterior obiectul controlului de constituționalitate.
Totuși, Curtea a reținut că, pentru a fi examinată în fond, sesizarea trebuie să îndeplinească suplimentar condiția referitoare la incidența unui drept fundamental. Deși autorul susține că textul contestat contravine articolelor 20 alineatul (1) și 23 din Constituție, analiza efectuată nu a evidențiat în ce mod sintagma „absență forțată” ar limita accesul liber la justiție.
Curtea a constatat că, în esență, sesizarea exprimă o incertitudine privind interpretarea și aplicarea unei norme juridice în circumstanțele particulare ale cauzei, chestiune ce ține exclusiv de competența instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește invocarea articolului 23 din Constituție, Curtea a reiterat că acest text nu poate fi aplicat în mod autonom, ci doar în contextul unei ingerințe într-un drept fundamental specific, ceea ce în cazul de față nu a fost demonstrat.
Prin urmare, pe baza celor menționate supra, Curtea a concluzionat că sesizarea nu întrunește condițiile legale pentru a fi acceptată spre examinare în fond și urmează a fi declarată inadmisibilă.
Decizia a intrat în vigoare la data adoptării.