Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de ieri, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului muncii. Documentul vizează instituirea unui cadru normativ armonizat cu standardele internaționale, care să asigure prevenirea, combaterea și sancționarea eficientă a tuturor formelor de violență și hărțuire în relațiile de muncă.
Astfel, proiectul de lege propune introducerea unor definiții juridice clare ale termenilor „violență în muncă” și „hărțuire în muncă”, oferind o bază normativă coerentă pentru identificarea, sancționarea și prevenirea acestor fapte. În același sens, proiectul prevede introducerea în Codul muncii a unui nou principiu fundamental – interzicerea discriminării, violenței și a hărțuirii de orice natură.
De asemenea, cadrul normativ va fi completat cu un nou articol – art. 81, întitulat „Interzicerea violenței și hărțuirii în muncă”, care va reglementa atât responsabilitățile angajatorului în ceea ce privește prevenirea și combaterea violenței și hărțuirii la locul de muncă, cât și consecințele juridice ale inacțiunii sau tolerării unor comportamente abuzive.
Totodată, proiectul prevede că angajatorii care au cel puțin 50 de salariați vor fi obligați să elaboreze și să aplice politici interne formale privind prevenirea violenței și hărțuirii, să instituie proceduri structurale de raportare și investigare a cazurilor, precum și să desemneze persoane sau comisii special instruite pentru a analiza astfel de situații.
În același timp, angajatorii care au sub 50 de salariați nu sunt exonerați de obligația de prevenire a violenței și hărțuirii, ci au datoria de a adopta măsuri rezonabile și adecvate, adaptate proporțional dimensiunii, structurii și naturii activității desfășurate. În toate cazurile, se impune respectarea principiilor fundamentale de prevenire, imparțialitate, confidențialitate și protecție efectivă a persoanelor afectate.