Guvernul a aprobat proiectul de modificare a Legii nr. 166/2017 privind tichetele de masă, propus de Ministerul Finanțelor.
Una dintre cele mai importante schimbări vizează angajații care lucrează în regim de schimburi mixte, atât ziua, cât și noaptea. În prezent, orele lucrate pe timp de noapte nu sunt incluse în calculul pentru acordarea tichetelor de masă, ceea ce generează discrepanțe între salariați care desfășoară același volum de muncă, dar în intervale orare diferite. Prin modificările propuse, angajatorii vor putea oferi tichete de masă și pentru orele de noapte, o măsură care vine să susțină echitatea și să ofere angajaților acces egal la beneficiile extrasalariale.
Un alt element esențial introdus de proiect este stabilirea unui termen clar de valabilitate pentru tichetele de masă. Acestea vor putea fi utilizate în anul calendaristic în care au fost emise, cu o excepție pentru tichetele înscrise între 1 noiembrie și 31 decembrie, care vor putea fi folosite până la sfârșitul anului următor.
Proiectul de lege prevede și reglementări mai stricte în ceea ce privește utilizarea conturilor speciale în care sunt stocate tichetele de masă. Aceste conturi vor putea fi alimentate doar cu valoarea nominală aferentă tichetelor acordate de angajator, evitându-se astfel orice alte forme de alimentare sau utilizare care nu sunt prevăzute de lege.
Totodată, se propune promovarea utilizării tichetelor de masă în format electronic, inclusiv pentru plăți online. Astfel, tichetele vor putea fi folosite nu doar în unități de alimentație publică sau magazine alimentare fizice, ci și pentru achitarea mesei sau achiziționarea de produse alimentare prin intermediul platformelor care colaborează cu operatorii de tichete de masă.
O altă completare importantă a legii este introducerea unui nou articol, care reglementează obligațiile operatorilor de tichete de masă față de Serviciul Fiscal de Stat. Aceștia vor fi obligați prezinte Serviciului Fiscal de Stat Raportul cu privire la tichetele de masă acordate angajatorilor, conform modelului aprobat prin ordin al ministrului finanțelor.
Operatorii vor avea obligația de a prezenta, la solicitarea motivată a Serviciului Fiscal de Stat, în cel mult 10 zile lucrătoare, în format electronic, datele și informațiile complete și precise aferente tranzacțiilor cu tichetele de masă.