În Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr.197 din 14 aprilie 2026 cu privire la modificarea Ordinului SFS nr. 241/2025 cu privire la aprobarea formularului tipizat al Dării de seamă privind defalcările pentru elaborarea normativelor tehnice în construcții (Forma DNTC25).
Astfel, potrivit noilor prevederi din Instrucțiune, darea de seamă DNTC25 urmează a fi prezentată de către investitorii care participă la formarea mijloacelor pentru elaborarea normativelor tehnice în construcții, prin transferul la bugetul de stat a defalcărilor în mărime de 0,5% din volumul investițiilor în capitalul fix. Obligația se aplică pentru obiectivele care nu sunt finanțate din bugetul public național. În același timp, se menține excepția pentru investitorii persoane fizice, în cazul lucrărilor de construcție a caselor individuale destinate uzului personal, pentru una sau două familii.
O modificare esențială vizează termenul-limită de achitare și raportare. Dacă, anterior, contribuabilii urmau să îndeplinească aceste obligații până la data de 25 ianuarie noile reglementări extind acest termen până la data de 25 martie.
Ordinul a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial și se aplică începând cu perioada de raportare corespunzătoare anului 2026.
