A avut loc încă o reuniune al Grupului de lucru privind abilitarea economică a femeilor și egalitatea de gen din cadrul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. În cadrul ședinței a fost prezentat conceptul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) privind crearea unei economii incluzive, în care grupurile subreprezentate – femeile, locuitorii din mediul rural, diaspora, persoane cu nevoi speciale, să fie sprijinite și să aibă o contribuție tot mai mare la activitatea economică și la creșterea PIB.
Secretara de stat al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării a menționat în cadru ședinței că în RM doar 1% din întreprinderi care au mai puțin de 9 angajați, sunt conduse de femei. Acest lucru trebuie schimbat, a subliniat secretara de stat. În aceiași ordine de idei, Secretarul de stat a menționat că acum se analizează modul în care sectorul IT poate fi îmbrățișat și mai mult de femei. La minister se lucrează și la simplificarea activității antreprenorial în domeniul îngrijirii copiilor.
Se întreprind măsuri și pentru a asigura implementarea în RM a principiului de plată egală pentru munca egală, or astăzi femeile din Moldova primesc un salariu mai mic cu 14% de cât bărbații pentru munca cu aceiași valoare.
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării a vorbit despre pașii pe care îi întreprinde Guvernul în contextul susținerii abilitării economice a femeilor. Printre aceste acțiuni se numără Programul de susținere a antreprenoriatului feminin. Acesta va facilita accesul la finanțare pentru cel puțin 90 de femei antreprenoare. Pentru implementarea Programului, statul a prevăzut 30 mil. lei pentru o perioadă de implementare de 3 ani.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a menționat că instituția pe care o conduce va veni cu tot suportul necesar care să permită femeilor să își valorifice potențialul economic.
Sectorul asociativ de afaceri, membru al Consiliului Economic a subliniat importanța acțiunilor autorităților menite să susțină abilitarea economică a femeilor. Printre inițiativele care trebuie accelerate se numără accesul la resurse financiare ieftine, susținerea accesării unui număr mai mare a femeilor în domeniul IT, crearea de politici de îngrijirea copiilor etc.
Șeful Secretariatului Consiliului Economic a menționat despre inițierea discuțiilor cu privire la ridicarea statutului Grupului de lucru privind abilitarea economică a femeilor și egalitatea de gen din cadrul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, până la un Consiliu Național al Femeilor, ceea ce ar da un suflu nou în activitățile pe care le realizează GL.
Totodată, potrivit lui Ion Lupan, va fi actualizată Foia de parcurs privind abilitarea economică a femeilor, aprobată de membrii Consiliul Economic, astfel încît aceasta să corespundă necesităților actuale a femeilor în afaceri, priorităților guvernului și a partenerilor de dezvoltare in domeniul abilitări economice a femeilor.
