În Monitorul Oficial din 26 mai curent a fost publicată Legea nr. 87 din 21 mai 2026 pentru modificarea Legii nr. 22/2018 privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.
Modificările legislative vizează digitalizarea evidenței activității zilierilor și introducerea unor instrumente electronice obligatorii pentru înregistrarea și remunerarea acestora.
Noua lege introduce noțiunile de registru de evidență a zilierilor, sistem informațional „e-Zilier” și voucher digital pentru zilier. Registrul de evidență a zilierilor este definit drept un registru electronic integrat în Sistemul informațional „e-Zilier”, destinat înregistrării zilierilor, atribuirii voucherelor digitale, precum și monitorizării și raportării activității desfășurate de aceștia.
Totodată, sistemul informațional „e-Zilier” este definit ca sistem informațional guvernamental destinat evidenței activității zilierilor în Registrul de evidență, iar voucherul digital pentru zilier reprezintă un document electronic generat în registru și atribuit de beneficiar zilierului, care confirmă plata remunerației zilnice și conține un număr unic pentru fiecare zi de activitate desfășurată.
Potrivit noilor prevederi, beneficiarul va avea obligația de a înregistra toți zilierii în Registrul de evidență din SI „e-Zilier”, fiind responsabil pentru corectitudinea și completitudinea datelor introduse. Procedura de înregistrare va trebui realizată înainte de începerea activității și va include identificarea zilierului în baza unui act de identitate valabil, informarea acestuia cu privire la activitatea ce urmează a fi exercitată, riscurile aferente, drepturile și obligațiile sale, precum și indicarea duratei timpului de muncă, a datei exercitării activității și a cuantumului remunerației.
De asemenea, beneficiarul va avea obligația să notifice zilierul despre atribuirea voucherului digital și să păstreze dovada transmiterii notificării. Voucherul digital va confirma datele de identificare ale beneficiarului și ale zilierului, durata timpului de muncă, data și locul desfășurării activității, tipul activității exercitate, cuantumul remunerației, statutul voucherului digital și dovada transmiterii informației. La solicitarea zilierului, voucherul digital va putea fi imprimat pe suport de hârtie la sfârșitul zilei de lucru.
Modificările legislative țin și de modalitatea de remunerare a zilierilor. Astfel, remunerația se va stabili prin negociere directă între părți, însă aceasta nu va putea fi mai mică decât cuantumul salariului minim garantat calculat pentru o zi de muncă cu durata de 8 ore. Din remunerația achitată vor fi reținute impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii, conform legislației în vigoare.
Totodată, legea stabilește expres că dovada remunerației zilierului o va constitui voucherul digital înregistrat în Registrul de evidență din SI „e-Zilier”.
Legea va intra în vigoare la 1 iunie 2026.
