
Design-ul mărcii „Timbru de acciz/Timbru de consum” va fi modificat

Ministerul Finanțelor prezintă spre consultări publice proiectul de modificare a Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 91/2019 cu privire la aprobarea design-ului mărcii „Timbru de acciz / Timbru de consum”.
Documentul a fost elaborat în vederea executării prevederilor Titlului IV „Accizele” din Codul fiscal și ale Hotărârii Guvernului nr. 1427/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de procurare şi aplicare a timbrelor de acciz pe articolele din tutun, în partea ce ține de aprobarea designului mărcii „timbrelor de acciz/timbrelor de consum” aplicabile începând cu 1 ianuarie 2024 pentru produsele din tutun și produsele conexe.
Astfel, se propune completarea ordinului respectiv cu o anexă nouă (anexa nr.3), care va prevedea noile cerințele tehnice ale designului mărcii „timbrelor de acciz/timbrelor de consum”, aplicabile începând cu 1 ianuarie 2024 pentru produsele din tutun și produsele conexe, inclusiv anul emiterii timbrului de acciz/timbrului de consum.
Potrivit prevederilor din anexă timbrul de acciz/timbrul de consum se va imprima pe hârtie de securitate, conținutul şi proprietățile căreia trebuie să corespundă maximal condițiilor de încleiere normală a timbrului pe produsele din tutun și produsele conexe. Pe timbrul de acciz pentru produsele din tutun și produsele conexe de import se va tipări codul de bare. Informațiile din codul de bare vor fi aprobate de I.P. „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” după coordonare cu Ministerul Finanțelor.
Pe timbrul de acciz/timbru de consum pentru produsele din tutun și produsele conexe de import și autohtone se va tipări Data Matrix. Informațiile din Data Matrix se vor aproba de I.P. „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” după coordonare cu Ministerul Finanțelor și Serviciul Fiscal de Stat.
Totodată, prevederile și anexa nr.2 care vizează design-ul mărcii timbrelor de acciz/timbrelor de consum aplicabile până la 31 decembrie 2023 vor fi abrogate la data de 1 ianuarie 2024.
Comentarii
Lasă un răspuns
Restabilirea parolei
