Conducerea Serviciului Fiscal de Stat (SFS) a organizat astăzi o ședință cu șefii Direcțiilor deservire fiscală, Direcției generale recuperare creanțe și Direcției deservire contribuabili mari, la care a participat și ministra Finanțelor.
În deschiderea ședinței, ministra a exprimat recunoștință angajaților autorității fiscale pentru efortul depus în deservirea contribuabililor, menționând totodată că deschiderea față de aceștia trebuie să fie în continuare o prioritare majoră a SFS pornind de la motto-ul: „Funcționarul fiscal – în serviciul contribuabilului”. „Vă îndemn să gândiți creativ în identificarea soluțiilor pentru orice situație, dar cu respectarea strictă a cadrului legal și a disciplinei”, a adăugat dna ministră.
La rândul său, directorul SFS a spus că autoritatea fiscală are ambiția de a menține pe un trend ascendent relația dintre contribuabil și SFS. „Mereu este loc de mai bine, astfel că lucrurile trebuie accelerate și îmbunătățite. Îmi doresc să fim proactivi în activitatea noastră și sunt convins că împreună vom reuși să facem ceea ce ne-am propus cât de curând posibil”, a menționat directorul.
În context, conducerea SFS a declarat că va acorda o atenție specială dezvoltării profesionale a angajaților autorității, astfel încât aceștia să poată răspunde tuturor necesităților contribuabililor.
De asemenea, un accent important se va pune pe activitatea de conformare benevolă a contribuabililor, în detrimentul activităților de control.
