37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi ContabilȘef   »   Delimitarea contractului civil de contractul individual de muncă, supusă sesizării privind excepția de neconstituționalitate

Delimitarea contractului civil de contractul individual de muncă, supusă sesizării privind excepția de neconstituționalitate

08.02.2024420 views
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

În Monitorul Oficial din 8 februarie 2024, a fost publicată Decizia de inadmisibilitate nr. 182 din 14 decembrie 2023 a sesizării 241g/2023 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 2 alin. (3) din Codul muncii (lipsa unor criterii pe baza cărora instanța de judecată ar delimita contractul civil de contractul individual de muncă).

Circumstanțele litigiului principal

Camera de Comerț și Industri (CCI), filiala Cahul, în calitatea de beneficiar, și dna X, în calitatea de prestator, au încheiat un contract de prestări servicii. Printr-un ordin, director CCI a reziliat în mod unilateral contractul de prestări servicii. Ca urmare, dna X a formulat o acțiune în justiție împotriva CCI prin care a solicitat anularea ordinului de reziliere unilaterală a contractului de prestări servicii, restabilirea în funcție și încasarea prejudiciului moral.

În cadrul procesului, CCI a formulat o cerere reconvențională prin care solicită constatarea rezilierii contractului de prestări servicii și restituirea contravalorii serviciului care nu a fost prestat. În motivarea acțiunii reconvenționale, CCI a menționat că contractul încheiat este un contract de prestări servicii, nu un contract individual de muncă.

Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

Auorul sesizării susține că, în cazul în care instanța de judecată stabilește că, printr-un contract civil, se reglementează de fapt raporturile de muncă dintre salariat și angajator, acestor raporturi li se aplică prevederile legislației muncii.

Autorul sesizării mai susține că norma contestată nu reglementează criteriile pe baza cărora instanțele de judecată ar putea delimita contractele civile de contractele individuale de muncă. Din acest motiv, autorul consideră că prevederile contestate nu corespund exigenței calității legii, iar aplicarea acestora de către instanțele de judecată ar putea conduce la adoptarea unor hotărâri arbitrare. În opinia autorului, prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 4, 20, 23 și 54 din Constituție.

Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea a constat că articolele 1 alin. (3), 4, 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătător. Pentru a fi aplicabile, autorul trebuie să demonstreze existența unor ingirențe în drepturile fundamentale.

Cu referire la încălcarea articolului 20 din Constituție, Curtea notează că efectivitatea dreptului de acces la un tribunal reclamă ca persoanele să aibă posibilitatea clară și concretă de a contesta un act care constituie o inginență în exercitarea drepturilor lor. Astfel, din analiza prevederilor contestate, rezultă că instanța de judecată nu este obligată să adopte calificarea dată de părți sau denumirea contractului pe care acestea l-au încheiat, ci are competența să analizeze raporturile contractuale care fac obiectul litigiului și să identifice natura lor juridică. Așadar, Curtea nu poate identifica în ce măsură norma cotestată restricționează accesul la justiției prevăzute de articolul 20 din Constituție.

Cu referire la criteriile pe baza cărora instanțele de judecată ar putea delimita contractele civile de contractele individuale de muncă, Curtea notează că legislatorul nu a considerat rezonabil ca norma contestată să prevadă o listă de criterii pe baza cărora instanțele de judecată să delimiteze contractele, de vreme ce acestea pot fi deduse din normele stabilite de Codul muncii și, respectiv, din alte norme care reglementează prestările de servicii (de exemplu, art. 1375-1383 din Codul civil, art.1 din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi).

Așadar, Curtea constată că, sub aparența unor critici de neconstituționalitate, autorul sesizării își exprimă, de fapt, dezacordul cu modul în care instanța de judecată ar putea califica raporturile sale contractuale aflate în litigiu. Curtea notează că le revine instanțelor de judecată să stabilească prevederile legale aplicabile în fiecare caz concret. Așadar, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în situații concrete excedează controlului de constituționalitate și reprezintă o componență a instanțelor de judecată.

Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decize a intrat în vigoare la data adoptării.

În Monitorul Oficial din 8 februarie 2024, a fost publicată Decizia de inadmisibilitate nr. 182 din 14 decembrie 2023 a sesizării 241g/2023 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 2 alin. (3) din Codul muncii (lipsa unor criterii pe baza cărora instanța de judecată ar delimita contractul civil de contractul individual de muncă).

Circumstanțele litigiului principal

Camera de Comerț și Industri (CCI), filiala Cahul, în calitatea de beneficiar, și dna X, în calitatea de prestator, au încheiat un contract de prestări servicii.Printr-un ordin, director CCI a reziliat în mod unilateral contractul de prestări servicii.Ca urmare, dna X a formulat o acțiune în justiție împotriva CCI prin care a solicitat anularea ordinului de reziliere unilaterală a contractului de prestări servicii, restabilirea în funcție și încasarea prejudiciului moral.

În cadrul procesului, CCI a formulat o cerere reconvențională prin care solicită constatarea rezilierii contractului de prestări servicii și restituirea contravalorii serviciului care nu a fost prestat. În motivarea acțiunii reconvenționale, CCI a menționat că contractul încheiat este un contract de prestări servicii, nu un contract individual de muncă.

Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

Auorul sesizării susține că, în cazul în care instanța de judecată stabilește că, printr-un contract civil, se reglementează de fapt raporturile de muncă dintre salariat și angajator, acestor raporturi li se aplică prevederile legislației muncii.

Autorul sesizării mai susține că norma contestată nu reglementează criteriile pe baza cărora instanțele de judecată ar putea delimita contractele civile de contractele individuale de muncă. Din acest motiv, autorul consideră că prevederile contestate nu corespund exigenței calității legii, iar aplicarea acestora de către instanțele de judecată ar putea conduce la adoptarea unor hotărâri arbitrare. În opinia autorului, prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 4, 20, 23 și 54 din Constituție.

Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea a constat că articolele 1 alin. (3), 4, 23 și 54 din Constituție nu au o aplicabilitate de sine stătător. Pentru a fi aplicabile, autorul trebuie să demonstreze existența unor ingirențe în drepturile fundamentale.

Cu referire la încălcarea articolului 20 din Constituție, Curtea notează că efectivitatea dreptului de acces la un tribunal reclamă ca persoanele să aibă posibilitatea clară și concretă de a contesta un act care constituie o inginență în exercitarea drepturilor lor. Astfel, din analiza prevederilor contestate, rezultă că instanța de judecată nu este obligată să adopte calificarea dată de părți sau denumirea contractului pe care acestea l-au încheiat, ci are competența să analizeze raporturile contractuale care fac obiectul litigiului și să identifice natura lor juridică. Așadar, Curtea nu poate identifica în ce măsură norma cotestată restricționează accesul la justiției prevăzute de articolul 20 din Constituție.

Cu referire la criteriile pe baza cărora instanțele de judecată ar putea delimita contractele civile de contractele individuale de muncă, Curtea notează că legislatorul nu a considerat rezonabil ca norma contestată să prevadă o listă de criterii pe baza cărora instanțele de judecată să delimiteze contractele, de vreme ce acestea pot fi deduse din normele stabilite de Codul muncii și, respectiv, din alte norme care reglementează prestările de servicii (de exemplu, art. 1375-1383 din Codul civil, art.1 din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi).

Așadar, Curtea constată că, sub aparența unor critici de neconstituționalitate, autorul sesizării își exprimă, de fapt, dezacordul cu modul în care instanța de judecată ar putea califica raporturile sale contractuale aflate în litigiu. Curtea notează că le revine instanțelor de judecată să stabilească prevederile legale aplicabile în fiecare caz concret. Așadar, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în situații concrete excedează controlului de constituționalitate și reprezintă o componență a instanțelor de judecată.

Prin urmare, în baza celor menționate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decize a intrat în vigoare la data adoptării.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...