Conform art. 214 alin.(3) din Codul fiscal, controlul fiscal la fața locului, poate fi organizat și efectuat prin următoarele metode și operațiuni: verificarea faptică, verificarea documentară, verificarea totală, verificarea parțială, verificarea tematică, verificarea operativă, verificarea prin contrapunere.
În cadrul efectuării controlului fiscal printr-o anumită metodă de verificare, poate apărea necesitatea aplicării și altor metode. De exemplu, verificarea faptică poate implica utilizarea verificării documentare, iar verificarea operativă poate combina elemente din verificarea documentară și cea faptică. În astfel de cazuri, în actul de control se va indica metoda principală utilizată, cu menționarea altor metode aplicate suplimentar, după caz.
În conformitate cu art. 217 din Codul fiscal, controlul fiscal prin verificare faptică constă în observarea directă a obiectelor, proceselor și fenomenelor, precum și în cercetarea și analiza activității contribuabilului.
Obiectul verificării faptice îl constituie acțiunile și inacțiunile contribuabilului, respectiv ceea ce acesta era obligat să efectueze și nu a efectuat, precum și faptele reale aferente activității contribuabililor sub aspectul respectării legislației, precum şi veridicitatea faptelor, procedeelor şi datelor declarate.
Subiectul verificării faptice îl reprezintă persoanele fizice și juridice care desfășoară activitate de întreprinzător sau dețin obiecte impozabile, adică sunt deținători şi/sau realizatori ai obiectelor impozabile şi care, conform legislației, sunt supuse calculării şi achitării impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală şi a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii și altor plăți obligatorii la buget. Verificarea faptică are sarcina de a constata faptele, pozițiile, situațiile în care contribuabilii nu furnizează SFS date şi informații veridice, nu reflectă în contabilitate toate tranzacțiile economicofinanciare efectuate sau le reflectă cu devieri față de realitate.
Prin natura sa, controlul fiscal prin verificare faptică presupune constatarea la fața locului a obiectelor și faptelor reale, fiind utilizat pentru verificarea unor situații concrete de către funcționarii fiscali. Aceștia se deplasează la locurile unde contribuabilul își desfășoară activitatea – sedii, secții, ateliere, puncte comerciale, birouri sau depozite – pentru a analiza atât aspectele consemnate în documentele de evidență, cât și pe cele care nu rezultă din acestea.
Controlul fiscal prin verificare faptică poate fi efectuat în scopul verificării următoarelor aspecte:
- existența unui anumit tip de activ, cum ar fi mijloacele bănești în/din caseta (sertarul) pentru bani a echipamentului de casă și control;
- utilizarea activelor entității exclusiv în activitatea de întreprinzător și nu în scopuri personale;
- verificarea soldului activelor reflectat în contabilitate cu existența de facto a acestora;
- darea în exploatare a unor obiecte, etc.
De regulă, verificarea faptică se efectuează de către cel puțin doi funcționari fiscali, în prezența persoanelor cu funcții de răspundere ale contribuabilului sau a gestionarilor de bunuri, în limitele competenței acestora. Dacă persoanele respective lipsesc ori nu permit accesul la efectuarea controlului, funcționarii fiscali pot implica martori, cum ar fi colaboratori ai organelor de drept sau alte persoane aflate la fața locului. În lipsa martorilor, unul dintre funcționari întocmește actul de control, iar celălalt confirmă constatările în calitate de martor. Martorii implicați își asumă răspunderea legală pentru datele prezentate, fiind avertizați despre consecințele juridice ale declarațiilor false, potrivit art. 312 din Codul penal.
În cadrul controlului, funcționarii fiscali solicită explicații scrise și alte probe relevante de la persoanele cu funcții de răspundere sau de la angajați și martori, pentru a clarifica toate situațiile constatate. După finalizarea verificărilor, se întocmește actul de control, în prezența și cu participarea contribuabilului. Dacă persoanele responsabile lipsesc sau refuză accesul, actul se comunică potrivit procedurilor legale. În cazul în care sunt depistate încălcări, acestea sunt consemnate în actul de control, iar organele competente sunt informate. Dacă abaterile afectează obligațiile fiscale, se indică expres norma fiscală încălcată.
Controlul prin verificare faptică poate fi efectuat și concomitent cu alte metode de control fiscal. Dacă nu se constată abateri, rezultatele verificării faptice sunt incluse în actul de control principal, cu emiterea unei decizii unice asupra cazului. În situația în care se depistează încălcări, decizia se emite în baza actului de control întocmit prin metoda verificării faptice, iar în actul de control principal se menționează doar datele aferente acestuia.
Un caz particular îl reprezintă situațiile în care, în urma verificării faptice, se constată că informațiile despre sediul contribuabilului sau despre subdiviziunile sale sunt neveridice. În asemenea cazuri, funcționarii fiscali consemnează în actul de control faptul că sunt întrunite condițiile pentru anularea înregistrării ca plătitor de TVA, conform art. 113 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal. În baza acestui act, Serviciul Fiscal de Stat emite decizia privind anularea înregistrării contribuabilului în calitate de plătitor de TVA și, după caz, decizia privind aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 255 din Codul fiscal, pentru neprezentarea sau prezentarea informațiilor neveridice referitoare la sediu sau la modificările acestuia.