Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a elaborat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind eliminarea reglementărilor excesive pentru mediul de afaceri în sectoarele strategice identificate în urma cartografierii reglementărilor.
Potrivit notei informative, inițiativa urmărește eliminarea barierelor administrative și a cerințelor nejustificate sau depășite, contribuind astfel la reducerea costurilor suportate de agenții economici în desfășurarea activităților antreprenoriale.
Printre modificările propuse se regăsește și completarea Titlului X din Codul muncii cu un nou capitol – „Munca salariaților în baza contractului individual de muncă cu zero ore”, prin care este reglementat un nou tip de raport de muncă.
Potrivit proiectului, contractul individual de muncă cu zero ore reprezintă o înțelegere între angajator și salariat prin care angajatorul nu garantează un număr minim de ore de muncă, iar salariatul prestează activitatea doar în funcție de solicitările angajatorului.
În același timp, salariații angajați în baza unui asemenea contract vor beneficia de aceleași drepturi și garanții prevăzute de legislația muncii ca și ceilalți salariați ai unității.
Adițional, angajatorul va avea obligația să informeze salariatul despre necesitatea prestării muncii cu cel puțin 24 de ore înainte.
Totodată, acesta nu va putea solicita salariatului să fie disponibil permanent, cu excepția situațiilor în care timpul de staționare este compensat în condițiile legii. De asemenea, durata zilnică a timpului de muncă (schimbului) nu va putea depăși 12 ore.
Salariatul încadrat în baza unui contract individual de muncă cu zero ore va putea desfășura activități și pentru alți angajatori, cu excepția cazurilor în care contractul conține clauze de confidențialitate, loialitate sau neconcurență.
În același timp, acesta va beneficia de concediu de odihnă anual în durata prevăzută pentru funcția sau specialitatea ocupată în cadrul unității.
Proiectul stabilește și o serie de limitări privind utilizarea acestui tip de contract. Astfel, contractele individuale de muncă cu zero ore vor putea fi încheiate doar în activitățile în care volumul de muncă este fluctuant și justificat prin specificul activității unității, nefiind destinate utilizării generalizate.
În plus, angajatorii nu vor putea avea mai mult de 30% din numărul total al salariaților încadrați în baza unor contracte individuale de muncă cu zero ore.
O altă garanție importantă prevăzută de proiect vizează prevenirea utilizării permanente a acestui tip de contract. Astfel, dacă un salariat prestează un număr constant de ore de muncă timp de patru luni consecutive, angajatorul va avea obligația de a modifica contractul individual de muncă cu zero ore într-un contract care stabilește un număr fix de ore de muncă.
Proiectul poate fi consultat până la data de 23 iulie 2026.
