Serviciul Fiscal de Stat a elaborat și propune pentru consultare publică proiectul de modificare a Ordinului IFPS nr.392/2015 privind aprobarea formularului Certificatului de înregistrare a subiectului impunerii cu TVA, precum şi a cererii de înregistrare în calitate de plătitor al TVA.
Modificările au fost determinate de necesitatea alinierii cadrului normativ secundar la prevederile Legii nr.139/2025 pentru modificarea unor acte normative, care introduce noi condiții de înregistrare pentru comercianții care intenționează să procure gaze naturale și energie electrică prin intermediul rețelelor de gaze situate pe teritoriul Republicii Moldova sau conectate la acestea.
Proiectul prevede completarea punctului 4 din cererea de înregistrare ca subiect al TVA cu informații suplimentare referitoare la motivul înregistrării, conform articolului 112 alin. (4¹)* din Codul fiscal, precum și actualizarea punctului 7 pentru a include date despre licența de comercializare sau furnizare a mărfurilor ce beneficiază de măsuri de simplificare.
Proiectul poate fi consultat până la data de 24 octombrie curent.
Articolul 112. Înregistrarea subiectului impozabil
*(41) Subiectul care desfășoară activitate de întreprinzător în Republica Moldova și este beneficiarul mărfurilor conform art. 110 alin. (4) și (5) este obligat să se înregistreze ca plătitor de TVA înainte de a efectua procurările respective.