37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Constrângerile pieței muncii în atenția Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării

Constrângerile pieței muncii în atenția Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării

22.03.2023258 views MDED
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a format un grup de lucru, în cadrul căruia se vor discuta constrângerile de pe piața muncii din Republica Moldova. Astfel, până la sfârșitul lunii aprilie, specialiștii vor veni cu soluții menite să susțină și să dezvolte economia.

Printre prioritățile activității grupului de lucru vor fi analiza cadrului legal și a datelor statistice privind piața muncii, cauzele deficitului forței de muncă și impedimentele care stau în calea eliminării acestui deficit.

Vor fi analizate mai multe subiecte legate de piața muncii, printre care:

- atragerea în câmpul muncii a persoanelor care dețin permis de ședere provizoriu pentru studii;

- justificarea limitării dreptului de a munci a persoanelor care cad sub incidența legii azilului în Republica Moldova;

- simplificarea procedurilor și regulilor pentru străini în funcție de țara de origine, în contextul respectării condițiilor statutului de țară candidată la Uniunea Europeană.

Sugestiile, propunerile și concluziile grupului de lucru vor face subiectul proiectului de act normativ.

Grupul de lucru ca fi format din specialiști din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Ministerul Afacerilor Interne, Biroul Migrațiune și Azil, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova, etc.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...