37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Consiliul permanent privind restructurarea și dezvoltarea economiei naționale, politici financiare, fiscale și venituri s-a întrunit în ședință

Consiliul permanent privind restructurarea și dezvoltarea economiei naționale, politici financiare, fiscale și venituri s-a întrunit în ședință

02.07.2021362 views MEI
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Consiliul permanent privind restructurarea și dezvoltarea economiei naționale, politici financiare, fiscale și venituri s-a întrunit la 30 iunie curent,  în cadrul unei ședințe în format online, cu participarea reprezentanților din partea Guvernului, Confederației Naționale a Sindicatelor și Confederației Naționale a Patronatului, dar și cu experți din partea Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și ai Centrului Analitic Independent „Expert Grup”.

În cadrul ședinței, prezidată de secretarul general al MEI, Lilia Palii, a fost prezentat studiul „Impactul pandemiei de Covid-19 asupra pieței muncii din Moldova și răspunsurile politice la etapele de restricționări, redeschidere treptată și recuperare”, elaborat de Centrul Analitic Independent „Expert Grup”, cu sprijinul  OIM.

Studiul analizează impactul pandemiei asupra ocupării forței de muncă și a situației sociale în Republica Moldova și oferă un set de recomandări bazate pe măsuri pasive, active și de stimulare a cererii pe piața muncii, printre care păstrarea locurilor de muncă și a salariilor, integrarea pe piața muncii a persoanelor inactive, susținerea șomerilor în găsirea locurilor de muncă, facilitarea accesului firmelor la finanțare pentru menținerea viabilității afacerilor etc.

Secretarul general al MEI a făcut referință, în intervenția sa, la consecințele crizei sanitare provocată de pandemia COVID-19, menționând că aceasta a afectat puternic  piața muncii.

„Măsurile restrictive legate de sănătate au provocat stoparea sau pierderea locurilor de muncă, angajarea personalului s-a diminuat, unele persoane au lucrat în regim redus sau au fost trimise în șomaj tehnic; criza a venit pe neașteptate, fiind complicat de a gestiona aspectele de impact din lipsa unor mijloace financiare disponibile, precum și din cauza capacității instituționale reduse. Guvernul RM a lansat o serie de măsuri de suport destinate atât angajatorilor, cât și angajaților, care nu au fost la nivelul așteptărilor, dar s-a acționat în limita spațiului fiscal disponibil, în condițiile funcționării unui buget auster”, a precizat Lilia Palii.

De asemenea, secretarul general a subliniat că toate programele de suport care erau în derulare în RM pentru mediul de afaceri și-au găsit continuitate, specificând că Guvernul a găsit, adițional, în perioada crizei, modalități pentru a capitaliza unele programe și chiar de a deschide noi programe de suport  care au fost asistate anume pentru a acorda sprijin în condițiile pandemiei.

În același context, Lilia Palii s-a referit la studiul elaborat de Expert Grup, menționând că acesta este extrem de important prin faptul că oferă o cercetare bine documentată a mediului de afaceri din perspectiva mai multor aspecte esențiale, printre care evaluarea capacității de guvernanță în situații de criză, analiza spațiului bugetar/ fiscal disponibil, dar și oferă un șir de exemple de bune practici internaționale privind politicile de intervenție în situația crizei pandemice.

La finalul ședinței, secretarul general a exprimat gratitudine OIM, în numele Guvernului și al MEI, pentru expertiza internațională de valoare și suportul acordat în realizarea acestui exercițiu, lansând, totodată, către membrii Consiliului, propunerea de a realiza un feedback pe marginea acestui studiu  sub forma unor propuneri, recomandări, completări pe direcții necesare, după caz.

Consiliul permanent privind restructurarea și dezvoltarea economiei naționale, politici financiare, fiscale și venituri a fost instituit prin Hotărârea nr.11/2018 a Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective și are ca membri, reprezentanți ai Ministerelor Economiei și Infrastructurii, Finanțelor, precum și ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. De asemenea, în componența Consiliului au fost desemnați câte trei reprezentanți din partea Confederației Naționale a Sindicatelor și Confederației Naționale a Patronatului.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...