37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Comunicat informativ cu privire la anularea prezentării dării de seamă IPC18 cu indiciile „0” (zero)

Comunicat informativ cu privire la anularea prezentării dării de seamă IPC18 cu indiciile „0” (zero)

19.02.20196.737 views SFS
(1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Serviciul Fiscal de Stat informează că la data de 11 februarie 2019, de către Guvernul Republicii Moldova, a fost adoptată Hotărârea nr.97 pentru angajarea răspunderii asupra proiectului de lege cu privire la modificarea unor acte legislative, care a intrat în vigoare la 12 februarie curent (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.48, art.83, 2019).

Potrivit art.II din Legea nominalizată a fost completat art.5 alin.(1) din Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale cu prevederi care stabilesc că angajatorii, care în luna de gestiune nu calculează contribuții de asigurări sociale şi nu au angajați, nu au obligația de a prezenta dări de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală şi a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna respectivă.  

Astfel, s-a eliminat obligația de prezentare a formularului IPC18 pentru agenții economici care concomitent nu au angajați și nu înregistrează plăți la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Prin urmare, începând cu 12 februarie 2019 entitățile, care nu calculează contribuții de asigurări sociale şi nu au angajați, nu au obligația de a prezenta darea de seamă forma IPC18. Prevederile menționate se extind și asupra dării de seamă forma IPC18 care urmează să fie prezentată pînă la 25 februarie 2019, pentru luna ianuarie curent.

Astfel, neprezentarea dărilor de seamă conform formei IPC18 cu indicele „0” (zero), în cazurile în care entitățile în luna de gestiune nu calculează contribuții de asigurări sociale şi nu au angajați, nu se supune sancționării.

Concomitent, prin art.II din Legea nominalizată a fost modificat și termenul de prezentare a informației aferente raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor sociale şi medicale, aceasta urmând a fi prezentată în termen de pînă la 10 zile lucrătoare de la data angajării sau modificării/încetării raporturilor de muncă, emiterii ordinului de acordare a concediului de îngrijire a copilului sau concediului paternal. Modelul formularului menționat urmează să fie aprobat de către Ministerul Finanțelor în termen de 2 luni de la data publicării Legii nominalizate.

Astfel, până la aprobarea noului formular agenții economici urmează să prezinte informația aferentă angajării sau modificării/încetării raporturilor de muncă, emiterii ordinului de acordare a concediului de îngrijire a copilului sau concediului paternal prin prezentarea formularului în vigoare la moment forma DSA19 și, respectiv, prin tabelul nr.2 din darea de seamă forma IPC18.

Informații suplimentare la subiectul în cauză pot fi obținute prin apelarea Centrului Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat, la numărul de telefon - 0 8000 15 25 (apel gratuit).

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...