37.9k
Home  »  Noutăţi  »  Noutăţi generale   »   Comerțul internațional cu mărfuri în luna martie și în ianuarie-martie 2022

Comerțul internațional cu mărfuri în luna martie și în ianuarie-martie 2022

17.05.2022338 views Biroul Național de Statistică
(Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Potrivit Biroului Național de Statistică exporturile de mărfuri realizate în luna martie 2022 au avut o valoare de 395,8 milioane dolari SUA, cu 17,6% mai mult în raport cu luna februarie 2022 și cu 52,7% mai mult comparativ cu luna martie 202.

Conform datelor publicate în lunile ianuarie-martie 2022 exporturile de mărfuri au însumat 1062,8 milioane dolari SUA, valoare mai mare cu 55,2% comparativ cu cea înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2021.

Exporturile de mărfuri autohtone în ianuarie-martie 2022 au constituit 867,5 milioane dolari SUA (81,6% din total exporturi), fiind în creștere de 1,7 ori față de perioada similară din anul 2021, care a contribuit la majorarea valorii totale a exporturilor cu 51,9%. Pe când reexporturile de mărfuri străine s-au cifrat la 195,3 milioane dolari SUA (18,4% din total exporturi) sau cu 12,9% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2021.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27) în ianuarie-martie 2022 au totalizat 713,5 milioane dolari SUA (de 1,6 ori mai mult comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021), deținând o pondere de 67,1% în total exporturi, în creștere cu 2,9 puncte procentuale față de ianuarie-martie 2021.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor CSI au avut o valoare de 102,6 milioane dolari SUA (cu 8,4% mai puțin în raport cu perioada similară din anul 2021), care echivalează cu o cotă de 9,7% în total exporturi, în scădere cu 6,7 puncte procentuale comparativ cu ianuarie-martie 2021.

În ianuarie-martie 2022 importurile de mărfuri au însumat 2037,6 milioane dolari SUA, nivel superior celui realizat în perioada similară din anul 2021 cu 31,4%. Importurile de mărfuri provenite din țările Uniunii Europene (UE-27) în ianuarie-martie 2022 s-au cifrat la 898,3 milioane dolari SUA (cu 22,8% mai mult față de aceeași perioadă din anul 2021), deținând o pondere de 44,1% în total importuri, în scădere cu 3,1 puncte procentuale comparativ cu ianuarie-martie 2021.

Importurile de mărfuri provenite din țările CSI în ianuarie-martie 2022 au avut o valoare de 628,9 milioane dolari SUA (de 1,7 ori mai mult decât în perioada corespunzătoare din anul 2021), care echivalează cu o cotă de 30,9% în total importuri, în creștere cu 7,7 puncte procentuale față de ianuarie-martie 2021.

Decalajul considerabil dintre exporturile și importurile de mărfuri a determinat acumularea în ianuarie-martie 2022, a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 974,8 milioane dolari SUA sau cu 108,7 milioane dolari SUA (+12,6%) mai mult comparativ cu cel înregistrat în aceeași perioadă din anul 2021.

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturiîn ianuarie-martie 2022 a fost de 52,2%, în creștere cu 8,0 puncte procentuale comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2021. Cu țările Uniunii Europene (UE-27) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-martie 2022 a constituit 79,4%, majorându-se cu 19,3 puncte procentuale, iar cu țările CSI gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-martie 2022 a marcat 16,3%, în scădere cu 14,8 puncte procentuale.

Persoanele fizice au importat în ianuarie-martie 2022 mărfuri în valoare de57,3 milioane dolari SUA, cu 0,4% mai puțin în raport cu perioada corespunzătoare din anul 2021. Scăderea a fost condiționată, în principal, de micșorarea valorii autoturismelor importate (-0,5%), cărora le-au revenit 85,1% din importurile realizate de persoanele fizice.

Comentarii

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...