Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal nr.1163/1997 și a altor acte normative. Documentul a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat.
Una dintre modificările propuse vizează completarea articolului 24 alineatului (193) cu un spectru nou de cheltuieli deductibile, suportate de către angajator în raport cu salariat. Astfel, se propune completarea literei c) prin care se va reglementa dreptul la deducerea a cheltuielilor în cazul în care angajatorul compensează cheltuielile de cazare în structurile de primire turistice rurale pe teritoriul Republicii Moldova suportate de salariați, limita acestora fiind plafonată în cuantumul de 50% din salariul mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat.
Este important de menționat că, odată cu extinderea spectrului cheltuielilor deductibile, angajatorul are drept, în cadrul companiei, se acorde atât abonamente pentru utilizarea facilităților sportive, cât și se compenseze cheltuielile de cazare în structurile de primire turistice rurale. Totodată, acesta urmează să aleagă doar un tip de cheltuieli suportate în raport cu un salariat care urmează a fi permis la deduce în scopuri fiscale în peroada fiscală respectivă.
Suplimentar, se propune ajustarea alineatului (26) din același articol, în scopul permiterii la deducere a cheltuielilor suportate de către angajator în vederea organizării serviciilor alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani. Astfel, se va permite deducerea cheltuielilor suportate de angajator, în mărime ce nu depăşeşte valoarea de 2.500 de lei lunar pentru fiecare copil al salariatului, pentru organizarea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor sau pentru plățile efectuate, în folosul salariatului, în scopul compensării costurilor pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani.