Serviciul Fiscal de Stat a elaborat și propune pentru consultare publică proiectul privind modificarea Instrucțiunii privind evidența obligațiilor față de buget aprobată prin Ordinul IFPS nr. 400/2014.
Intervenția are ca scop includerea în certificatul privind lipsa sau existența restanțelor față de bugetul public național (forma CC 04 AEA) și a informației privind lipsa sau existența restanțelor contribuabilului cu privire la împrumuturile recreditate de Ministerul Finanțelor, inclusiv la plățile administrate de Serviciul Vamal.
În acest sens, potrivit noii redacții a pct. 78 din Instrucțiune, în cazul în care contribuabilul, urmare a examinării înscrierilor în conturile sale din sistemul automatizat, consideră că suma neachitată a obligațiilor față de buget nu reprezintă restanță, acesta poate solicita emiterea și perfectarea certificatului CC 04 AE de către subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat de la locul de deservire a contribuabilului, despre ce este atenționată autoritatea publică, prin completarea rubricii "mențiuni", în cazul emiterii (vizualizării) certificatului de către aceasta (forma CC01AEA).
În cazul în care, la emiterea certificatului CC 04 AEA de către autoritatea administrației publice, sau la generarea/recepționarea certificatului în forma CC 04 AE de către contribuabil, se constată că suma restanțelor aferente obligațiilor vamale sau, după caz, a împrumuturilor recreditate nu este completă, persoanele au dreptul să se adreseze Serviciului Vamal sau, după caz, Ministerului Finanțelor, pentru atestarea restanțelor.
Până la definitivarea aspectelor tehnice privind furnizarea către Serviciul Fiscal de Stat a informațiilor complete referitoare la restanțele aferente obligațiilor vamale și împrumuturilor recreditate de către Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat va asigura atestarea existenței sau lipsei restanțelor la buget aferente obligațiilor vamale și a împrumuturilor recreditate, în limita informațiilor disponibile.
Respectiv, este necesară și ajustarea anexei nr. 7.1 la Instrucțiune, pentru a reflecta noile prevederi.
Propunerile și sugestiile părților interesate pot fi expediate la adresa electronică vladislav.budaretchi@sfs.md, până la data de 9 iunie 2025.