În conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, neplata în termen a contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii atrage calcularea unei majorări de întârziere din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere până la data plăţii efective a sumei datorate, inclusiv. Cuantumul majorărilor de întârziere pentru anul 2026, potrivit art. 4 din Legea nr. 320/2025 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026, este stabilit în mărime de 0.1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere. Calcularea majorării de întârziere se efectuează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, lunar, fără emiterea unei decizii speciale.
Pentru plătitorii, care au obligația declarării şi achitării lunare a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, majorările de întârziere se calculează de Casa Naţională de Asigurări Sociale lunar. În cazul în care plătitorii au obligaţia declarării contribuţiilor anual, fondatorii întreprinderilor individuale, inclusiv gospodăriilor ţărăneşti, – care nu au persoane angajate) şi achitării acestora lunar, majorările de întârziere se calculează o dată pe an pentru perioada întregului an şi lunar pentru restanţele formate la începutul anului 2026 până la achitarea acestora.
Pentru angajatorii din agricultură specificaţi în anexa nr.1 la Legea nr. 489/1999, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, majorarea de întârziere pentru neplata în termenele stabilite la pct. 1.5 din anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru anul 2026 se aplică cu începere de la 1 noiembrie 2026, iar pentru restanţele înregistrate la situaţia de 01.01.2026 se calculează lunar pe parcursul întregului an până la achitarea acestora.
