37.9k
Home  »  Legislaţia  »  Legislaţia fiscală  »  Ordine   »   Baza generalizată a practicii fiscale Ordinul SFS nr. 68 din 10.02.2021

Baza generalizată a practicii fiscale Ordinul SFS nr. 68 din 10.02.2021

16.02.2021
(1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...

1. (28.6.4.45)

Ce regim fiscal privind TVA se aplică la introducerea mărfurilor destinate folosinţei oficiale de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate în Republica Moldova, de către reprezentanţele organizaţiilor internaţionale acreditate în Republica Moldova, destinate uzului sau consumului personal de către membrii personalului acestor misiuni diplomatice şi oficii consulare sau al reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale, precum şi de către membrii familiilor lor care locuiesc împreună cu aceştia, cu excepţia cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi a cetăţenilor străini sau apatrizilor cu reşedinţa permanentă în Republica Moldova?

În conformitate cu prevederile art.103 alin. (912) din Codul fiscal, în baza principiului reciprocităţii, se scuteşte de TVA fără drept de deducere introducerea mărfurilor destinate folosinţei oficiale de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate în Republica Moldova, de către reprezentanţele organizaţiilor internaţionale acreditate în Republica Moldova, destinate uzului sau consumului personal de către membrii personalului acestor misiuni diplomatice şi oficii consulare sau al reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale, precum şi de către membrii familiilor lor care locuiesc împreună cu aceştia, cu excepţia cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi a cetăţenilor străini sau apatrizilor cu reşedinţa permanentă în Republica Moldova.

[Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.60 din 23.04.2020, în vigoare de la data 01.07.2020]

2. (28.3.44)

Reprezintă obiect al impunerii cu TVA livrarea proprietății gajate, proprietăţii ipotecate, proprietăţii sechestrate?

În conformitate cu art.95 alin. (2) lit. h) din Codul fiscal, livrarea către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, inclusiv persoanele care desfăşoară activitate profesională conform legislaţiei, a proprietăţii gajate, proprietăţii ipotecate, proprietăţii sechestrate, nu constituie obiect impozabil.

[Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.171 din 19.12.2019, în vigoare de la data 01.01.2021]

3. (28.3.43)

Reprezintă obiect al impunerii cu TVA procurarea de la subiecţii impozabili a proprietății gajate, proprietăţii ipotecate, proprietăţii sechestrate de la subiecţii impozabili?

În conformitate cu art.95 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal, procurarea de la subiecţii impozabili a proprietăţii gajate, proprietăţii ipotecate, proprietăţii sechestrate, reprezintă obiect impozabil cu TVA. [Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr.171 din 19.12.2019, în vigoare de la data 01.01.2021]

4. (28.1.32)

Urmează a fi înregistrat în calitate de plătitor al TVA, agentul economic căruia în cadrul reorganizării prin fuziune, dezmembrare sau transformare i-au fost transmise drepturi şi/sau obligaţii de către întreprinderea reorganizată plătitoare de TVA?

În conformitate cu art.112 alin.(5) din Codul fiscal, subiectul căruia, în cadrul reorganizării prin fuziune, dezmembrare sau transformare, i-au fost transmise drepturi şi/sau obligaţii de către întreprinderea reorganizată deţinătoare a statutului de plătitor de TVA se consideră înregistrat în calitate de subiect impozabil de la data înregistrării de stat a noilor persoane juridice, cu excepţia cazului de reorganizare prin absorbţie, pentru care data înregistrării în calitate de subiect al impunerii cu TVA este data înregistrării modificărilor în actele de constituire ale persoanei juridice absorbante.

Subiecţii sunt obligaţi să înştiinţeze oficial despre reorganizare Serviciul Fiscal de Stat în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării de stat a noilor persoane juridice, cu excepţia reorganizării prin absorbţie, pentru care termenul de 5 zile lucrătoare începe să curgă de la data înregistrării modificărilor în actele de constituire ale persoanei juridice absorbante.

[Completare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 257 din 16.12.2020, în vigoare de la data 01.01.2021.]

Notă: Vă atragem atenția asupra faptului că, pot fi efectuate actualizări ale răspunsurilor oferite de către Serviciul Fiscal de Stat, de aceea vă rugăm să consultați suplimentar răspunsurile actualizate ale bazei de date.

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...