37.9k
Home  »  Legislaţia  »  Legislaţia fiscală  »  Ordine   »   Baza generalizată a practicii fiscale Ordinul SFS nr. 443 din 24.08.2018

Baza generalizată a practicii fiscale Ordinul SFS nr. 443 din 24.08.2018

28.08.2018
(1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...

1. (37.27)
    Au obligația angajații rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației de a prezenta Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit?

Potrivit art. 141 alin. (2) din Codul fiscal, plăţile salariale efectuate angajaţilor sau în folosul acestora de către rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii nu generează obligaţii suplimentare privind impozitul pe venit aferent acestor plăţi conform titlului II din Codul fiscal, impozitul în cauză fiind inclus în componenţa impozitului unic reglementat de cap.1 titlul X din Codul fiscal.

De asemenea, obligația completării și prezentării Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit se stabilește pentru contribuabilii care întrunesc condițiile prevăzute la art.83 alin.(2) din Codul fiscal.

Concomitent, plățile salariale obținute de angajații rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației sunt considerate ca fiind impozitate final, fără necesitatea declarării și achitării adiționale a impozitului pe venit (art.377 alin.(1) din Codul fiscal).

De asemenea, conform art.351 din Codul fiscal, persoanele fizice care, pe parcursul perioadei fiscale, au obținut venituri impozitate conform cap. 1 titlul X din Codul fiscal sunt private de dreptul de a folosi scutirile conform art.33, 34 și 35 din Codul fiscal.

Pentru perioada aplicării impozitului unic nu pot fi acordate, conform art. 33–36 din Codul fiscal, scutiri și alte deduceri referitoare la plățile salariale achitate de rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației. Scutirile neutilizate în acest caz nu pot fi transmise către soție (soț). (art.377 alin.(2) din Codul fiscal)

Astfel, pentru plățile salariale obținute de către angajații rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației nu urmează a fi completată și prezentată Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit.

Temei – Legea nr.118 din 05.07.2018.

2. (37.19)
    Care regim fiscal se va aplica pentru plăți, altele decât salariul, îndreptate în folosul angajaților rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației?

Potrivit art. 141 alin.(2) din Codul fiscal, plăţile salariale efectuate angajaţilor sau în folosul acestora de către rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii nu generează obligaţii suplimentare privind impozitul pe venit aferent acestor plăţi conform titlului II din Codul fiscal, impozitul în cauză fiind inclus în componenţa impozitului unic reglementat de cap.1 titlul X din Codul fiscal.

Potrivit art. 367 pct. 4) din Codul fiscal, plăţi salariale reprezintă orice plată efectuată angajaţilor sau în folosul acestora de către rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii.

Astfel, impozitul pe venit nu se aplică față de plățile calificate drept plăți salariale, conform art. 367 din Codul fiscal, îndreptate în folosul angajaților rezidenților parcurilor pentru tehnologia informației.

Temei – Legea nr.118 din 05.07.2018.

Notă: Vă atragem atenția asupra faptului că, pot fi efectuate actualizări ale răspunsurilor oferite de către Serviciul Fiscal de Stat, de aceea vă rugăm să consultați suplimentar răspunsurile actualizate ale bazei de date.

Înregistrare

Restabilirea parolei

Se încarcă...